Bacalaureat 2015 la Liceul Teoretic Codlea

0
1.193 vizualizari
views

Ziua de 7 iulie a fost așteptată cu emoții și de elevii, părinții acestora și profesorii Liceului Teoretic Codlea. S-au afișat rezultatele probelor de examen susținute de absolvenții Liceului Teoretic în Centrul de examen de la Colegiul Național ”Aprily Lajos” Brașov și corectate în județul Hunedoara. Aceasta a fost și noutatea acestei sesiuni de bacalaureat, faptul că lucrările elevilor au fost corectate în alt județ.

Brașovul s-a situat pe locul II pe țară ca și promovabilitate cu 78,74%, iar Liceul Teoretic Codlea a fost aproape de media județului.

În această sesiune s-au înscris la examenul de bacalaureat 84 de elevi, 52 de absolvenți 2015, cursuri de zi, 8 absolvenți 2015 cursuri cu frecvență redusă și 24 de absolvenți din generațiile anterioare, care nu au promovat examenul în sesiunile anilor trecuți.

Din cei 84 de candidațI, 5 au ales să nu se prezinte la probele scrise, deci au fost absenți, iar din cei 79 prezenți, 15 nu au reușit să obțină media 6,00.

Din cei 30 de absolvenți ai profilului uman, specializarea filologie intensiv engleză, 29 au promovat examenul, iar din clasa cu profil real, specializarea matematică-informatică intensiv, cu 22 de absolvenți, doar 4 nu au reușit să obțină note de trecere.

De remarcat rezultatele deosebite obținute în această sesiune de către absolvenții cursurilor cu frecvență redusă, profil uman, specializarea sțiințe sociale : 8 înscriși, 6 prezenți, 6 promovați. Dintre aceștia, doi elevi au obținut cele mai mari note din liceu la geografie : Anghel Nuța 9,60 și Botea Liviu 9,50.

Cea mai mare medie a examenului de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2015 a fost obținută de elevul Popa Fabian, 9,40. Au mai fost obținute alte 4 medii generale de peste 9,00, 13 medii generale cuprinse între 8,00 și 9,oo, 17 medii între 7,00 și 8,00.

Promovabilitatea generală pentru sesiunea iunie-iulie 2015 a examenul de bacalaureat este de 76,19 %, iar pentru absolvenții 2015 este de 88,33%, dacă luăm în calcul și pe cei care nu s-au prezentat la examenele scrise.

Dacă ne referim doar la cei care au participat efectiv la acest examen, respectiv 79 de absolvenți, procentul este mai mare și anume 81,01%, respectiv 91,37% pentru cei care au terminat clasele a XII-a și a XIII-a în acest an școlar.

Îi felicităm pe cei care au promovat examenul de maturitate, pe dascălii care i-au pregătit și pe părinții cu emoții înzecite și le urăm tuturor o vacanță frumoasă și succes la admiterea în învățământul superior ! Sperăm ca cei care vor participa la a doua sesiune de bacalaureat din acest an școlar să aibă mai mult succes și să ridice promovabilitatea examenului la 100%.

 

Pentru cei interesați, rezultatele examenului de bacalaureat 2015, au fost publicate pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării Științifice.

liceul-teoretic-codlea

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic