Accidentul s-a produs în imediata apropiere a locului în care în urmă cu două zile un tânăr și-a pierdut viața într-un accident rutier fără precedent, BMW-ul pe care îl conducea dezintengrându-se pur și simplu (vezi aici). Șoseaua Brașov – Cristian (la 4 benzi), pare a fi un loc în care conducătorii auto sunt atrași să calce pedala de accelerație.
Autoturismele implicate în accidentul din după-amiaza zilei de 24 aprilie sunt un OPEL și un VW PASSAT. Soferul mașinii marca OPEL rula de la Cristian înspre Brașov, când anvelopa dreapta față a explodat. Manevra executată de tânărul neexperimentat de a trage foarte tare stânga de volan pentru a evita coliziunea cu parapetul din direcția sa de mers l-a adus pe contrasens, unde s-a ciocnit de PASSAT-ul condus regulamentar de șoferul acestuia.
6 victime au avut nevoie de îngrijiri medicale, majoritatea leziunilor produse fiind în zona capului. Pasagerii ambelor mașini au avut noroc. O singură persoană, o fată, a fost rănită mai serios, însă viața acesteia este în afara oricărui pericol.
Din primele cercetări a reieșit faptul că mașina marca OPEL nu era echipată corespunzător cu anvelope, având ,,gumele,, foarte deteriorate. Nici nu este de mirare că i-a explodat roata, a spus un martor aflat la fața locului. Pasagerii din VW Passat cu nr de Vrancea au fost salvați de airbaguri.
Tragic dar adevarat de ceea ce se intampla.Neexperienta duce la inconstienta.Parerea mea este sa se de o lege ca cei ce doresc sa obtina permisul de conducere s-al obtina dupa varsta de 30 ani sau un control amanuntit la cerebel.
Sincer nu cred ca atat varsta conteaza, cat modalitatea mult prea usoara de a obtine carnetul. chiar saptamana trecuta am vorbit cu cineva din Germania care imi spunea ca acolo atat scoala cat si exameul are mai multe componete si anume: un anumit numar de ore de circulat pe autostrada, alt numar de ore de circulat pe timp de noapte etc, iar examenul este si acesta impartit in aceleasi conditii. Una este cand conduci nopatea sau pe timp de ploaie cu un profesor langa tine care iti da indicatii precise cum sa iti tii masina cat de cat sub control, iar alta este doar teoria si orele de scoala facute in condtii ideale aproape
Eu nu cred in ceea ce ziceti voi. Germanii au alta mentalitate fatza de romani mod de conducere diferit. Nici varsta nu conteaza pt ca sunt copii de 18 ani care conduc mai bine decat altii care au permis de 15 ani.
Comments are closed.