Alte două locații de depozitare a gunoiului menajer au fost îngrădite. Acestea se află situate în cartierul Măgurii, în spatele școlii nr 3, iar cea de a doua în cart. 9 Mai. Privind partea bună a lucrurilor, gunoaiele nu vor mai fi la vedere și nu vor sta în soare. De asemenea, noile țarcuri sunt construite astfel încât nici câinii sau pisicile să nu poată avea acces. Partea negativa este cea pe care omul și-o face cu mâna lui, în care de cele mai multe ori, din comoditate sau nesimțire, deschide ușa țarcului și aruncă sacul de gunoi în interior, pe jos.
Rugăm pe aceasta cale persoanele care se simt cu musca pe căciulă să utilizeze corect spatiul de depozitare a gunoiului menajer.
Pe langa faptul ca arunca sacul de gunoi pe jos sunt foarte multe persoane care isi fac nevoile in aceste locatii. La un moment dat mirosul devine insuportabil mai ales in aceste zile de vara. Trebuie gasita o solutie cat mai repede la aceasta problema pentru ca ti se face rau cand intri sa arunci gunoiul.
Cea de pe 9 Mai era sa-mi avarieze masina 🙂
Usa s-a deschis in timp ce treceam pe acolo. Din fericire am vazut la timp si am oprit.
Nu ar strica dotarea lor cu un sistem de inchidere cu arc, in genul celor montate la scarile dotate cu interfon. In felul acesta nici cainii nu mai au acces si nici nu s-ar mai putea intampla incidente in genul celor relatate de mine mai sus.
Comments are closed.