Sâmbătă dimineața în jurul orelor 5-5:30, o puternică bubuitură a deranjat somnul locuitorilor de pe strada Grădinarilor. Un autoturism marca Mercedes, a cărui șofer a pierdut controlul volanului, s-a izbit puternic de unul din copacii de pe marginea drumului. Conducătorul auto a coborât din mașină, a încuiat-o și s-a făcut nevăzut.
De aici începe partea interesantă….
Poliția a fost sesizată la ora 7 dimineată, însă tot ceea ce a putut să facă a fost să constate că mașina este acolo și să o identifice, întrucât nu existau victime și nici sesizări potrivit cărora vreo persoană a fost internată sau a beneficiat de îngrijiri medicale în sistemul de sănatate. Astfel, am constatat cu stupoare că legea (prost făcută), mai exact art. 80 din Ordonanța de Urgență a Guvernului 195/2002 care paradoxal a fost modificata chiar in 2013 (Noul Cod Rutier), spune următoarele:
Art. 80. –(1) Proprietarul, detinatorul mandatat sau conducatorul auto al carui autovehicul, remorca ori tramvai a fost avariat in alte imprejurari decat intr-un accident de circulatie este obligat sa se prezinte in 24 de ore de la constatare la unitatea de politie pe raza careia s-a produs evenimentul, pentru intocmirea documentelor de constatare.”
Acest lucru înseamnă că, nefiind un accident de circulație, conducătorul auto se poate sustrage producerii evenimentului timp de 24 de ore, timp în care se poate trezi din beție, spre exemplu, poate parasi țara în cazul în care are vreun cadavru în portbagaj sau droguri în mașină, etc. Pentru că… îi permite legea?!
Evident, numai în România noastră totul este posibil. Cât a fost ziua de sâmbătă de lungă, nimeni nu s-a prezentat la sediul Poliției și nici să ridice mașina.
Pentru astfel de situații un șofer ar trebui să se prezinte în max. 1 oră de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare. Asta în cazul în care nu are ceva serios de ascuns.
Update
După mai bine de 24 de ore mașina se află tot acolo…
Și s-a aflat până la urmă a cui era mașina?
Imi pare RAU Sa aud vesti proaste din orasul mult iubit de mine unde am crescita invatat lucrat e mare pacat dar intre area mea este Putem nude a macar odiata in viata cu capu. VAZIND LA LEGE DATA?acum de curind EU Lucrez de 10 ani in Italia imi pare RAU Sto arrivando! O spun dar avem o reputatie PROASTA numai bautura si vocabolar indecent nu aud in jur nimic frumos de noi romani SINTEM PUTINI CARE AM INTELES C’È INSEAMNA LIBERTATEA – A MUNCI CORECT SI ONEST e lucru sfint pentru mine si pentru alti romani PUTINI care ma mi doresc cu Ei – c’è usor FACI ACCIDENT PLECI ACASA SI MIINE VEDEM NOI !!!!!!!!! ASTA NU E LEGE !!!!!
Uau, respect! Nu m-am gândit niciodată că fotbalistul Răducioiu e originar din Codlea!! 😉
@ Robert: cred că n-au aflat mare lucru. Probabil că șoferul a fugit cu tot cu seria șasiului și a motorului, iar copacul refuză să dea declarații jurnaliștilor codleni și poliției locale chiar și la mai bine de 48 de ore de la accident.
Așteptăm alte detalii despre acest „carnagiu”, „oamenii legii” și „fiarele contorsionate”.
[…] permite să intre cu mașina oriunde (chiar și în copac și să facă din mașină monument <vezi aici> ) să parcheze pe unde îl taie capul și să te injure dacă îi faci observație, pentru că […]
[…] Un șofer și-a abandonat mașina după ce a intrat cu ea în pom […]
Comments are closed.