6 ianuarie – Botezul Domnului

0
577 vizualizari
views

Icoană_boboteaza

Între sărbătorile mari ale Bisericii Ortodoxe, se numără şi cea numită Botezul Domnului, popular Boboteaza iar în termeni greceşti  „Epifania” şi „Teofania”, adică arătarea sau descoperirea lui Dumnezeu. Este praznic sau sărbătoare împărătească (adică de rangul I) şi a fost fixată de Biserică încă din secolul III. Până la sfârşitul secolul IV a fost sărbătorită împreună cu  Naşterea Domnului pe 6 ianuarie, iar de atunci au fost separate, aceasta din urmă fixându-se pe 25 decembrie.

Sărbătoarea rememorează cele petrecute acum mai puţin de 2000 de ani la Iordan şi consemnate de evanghelişti (Mt. 3, 13-17; Mc. 1, 9-11; Lc. 3, 21-22; In. 1, 29-34).

Este vorba de Botezul Domnului în Iordan de către proorocul şi înaintemergătorul său Ioan, moment în care a avut loc şi prima descoperire sau revelaţie miraculoasă a Sfintei Treimi în Noul Testament.

De la Naştere până la Botez, Iisus Hristos nu a fost cunoscut contemporanilor, ci a trăit în anonimat, ca un oarecare iudeu în oraşul Nazaret din provincia Galileea. Ajungând la vârsta de 30 de ani  (Lc. 3, 23) – majoratul la vechii evrei, vârstă de la care oricărui bărbat i se permitea, conform Legii Vechi, să ţină cuvântări publice –  Iisus vine la Iordan. De ce? Dacă El nu era deloc cunoscut, Ioan-proorocul devenise atunci foarte cunoscut în Israel pentru predica sa scurtă, ce era de fapt o chemare: „pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Mt. 3,2). De fapt, misiunea proorocului era aceea de a pregăti poporul pentru venirea lui Mesia prin acel botez al pocăinţei ce-l practica, dar şi de a-L prezenta poporului pe Mesia Însuşi. De aceea, la Iordan, Ioan, prin inspiraţie divină, îl recunoaşte pe Iisus – deşi nu-L întâlnise niciodată până atunci – şi exclamă plin de emoţie: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (In. 1,29). Apoi, caută să-L oprească pe Iisus, considerând nefirească participarea Lui –  Dumnezeu-Omul,  Cel fără de păcat – la botezul pocăinţei: „Eu trebuie să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?” (Mt. 3, 14). La care Iisus i-a dat cunoscuta replică: „Lasă acum să împlinim toată dreptatea” (Mt. 3, 15) , dreptatea, adică hotărârea lui Dumnezeu de a se coborî atât de mult (de a se smeri) spre a-l restaura, spre a-l mântui pe om.

Dar nu numai Ioan l-a prezentat poporului pe Iisus ca fiind Dumnezeu, ci, după ce proorocul a acceptat să-L boteze, a avut loc acel miracol al Epifaniei sau Teofaniei, adică al descoperirii Sfintei Treimi, prima în Noul Testament: „… Cerurile I s-au deschis şi Ioan a văzut Duhul lui Dumnezeu pogorându-se ca un  porumbel şi venind peste Iisus, şi glas din ceruri grăind: «Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru care am binevoit»” (Mt. 3, 16-17; Mc. 1, 10-11; Lc. 3, 21-22; In. 1, 31-34). Adică, Fiul se botează trupeşte în Iordan, Duhul Sfânt e prezent în chip de porumbel, simbolizând puritatea, dar şi smerenia, iar Tatăl îşi face glasul auzit prezentându-L pe Fiul Său Cel iubit şi întărind decisiv mărturia proorocului.

Fiind făcut cunoscut în Israel, de acum Iisus Hristos îşi începe activitatea Sa publică în vederea ridicării omului din robia păcatului şi a morţii.

Sărbătorind acest însemnat moment din viaţa Mântuitorului Iisus Hristos, este fundamental necesar să facem distincţia dintre botezul lui Ioan –  botez pregătitor – şi botezul creştin, făcut în numele Sfintei Treimi, inaugurat la Cincizecime (Rusalii), când după Pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinţii Apostoli şi predica lui Petru, s-au botezat trei mii de suflete (F.A. 2, 41). Aceasta după ce Sfinţii Apostoli primiseră deja porunca Domnului, după Învierea Sa: „Mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, şi al Fiului şi al Duhului Sfânt…” (Mt. 28,19). De fapt, însuşi Ioan spunea: „Eu vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel Ce vine după mine este mai puternic decât mine […] Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Mt. 3, 11). Deci, botezul creştin este un botez nou, mai presus de cel al lui Ioan, care doar l-a prevestit pe acesta, botez nou, care-l uneşte pe credincios cu Hristos, Cel ce e Calea, Adevărul şi Viaţa (In. 14,6). Este o Taină, prima dintre cele şapte instituite de Mântuitorul Iisus Hristos.

Să nu uităm şi faptul că odată cu Botezul Său, prin atingerea de apa Iordanului, Iisus Hristos a sfinţit „firea apelor”, iar prin apă îi sfinţeşte şi astăzi pe credincioşii creştini. De aceea, Biserica noastră a rânduit ca în această zi preoţii să oficieze şi serviciul divin de sfinţire a apei, numită „aghiasma mare”, ce este în mod evident „izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie… plină de putere îngerească…” (Slujba de sfinţire a apei).

Preot Doctor Nistor Laurențiu

LĂSAȚI UN MESAJ