ACSM Codlea, rezultate extraordinare

0
1.746 vizualizari
views

Echipa de fotbal-seniori a ACSM Codlea traversează un an 2019 foarte bun din punct de vedere al rezultatelor, dar și al exprimării în teren, având unul dintre cele mai spectaculoase jocuri dintre formațiile din Liga a 4-a brașoveană.

Deși startul acestui an calendaristic i-a găsit abia pe poziția a noua a clasamentului, băieții antrenați de Răzvan Focșeneanu au avut un reviriment de senzație, care i-a dus până pe poziția a patra la finalul sezonului 2018-2019, la doar un punct de podium.

Mai mult, echipa Codlei a reușit o serie de zece meciuri cu victorie, între etapele a 15-a și a 24-a.

În pauza de vară, echipa a câștigat doi jucători cu experiență, Țicalo și Pop, iar revenirile codlenilor Raul Rușeț și Amariei, lângă nucleul deja format de ceva vreme din căpitanul Tița, Pușcași, Vasiliu sau Capverde a consolidat lotul, iar rezultatele nu au întârziat să apară.

După 12 etape, ACSM Codlea se află pe locul secund în Liga a 4-a, cu 8 victorii, o remiză și doar două înfrângeri.

Cum principala candidată la barajul de promovare, CSM Corona Brașov, dispune de un buget mult peste cele din „județeană”, dar și de un lot cu jucători veniți chiar din primele două ligi ale fotbalului românesc, obiectivul echipei conduse de Ionuț Necula este menținerea în plutonul fruntaș, dar mai ales etalarea unui fotbal care să placă spectatorilor codleni, precum și celor din localitățile pe care echipa le vizitează.

Juniorii mari, în topul categoriei U19

Echipa de juniori A1 a clubului codlean se află și ea în topul județean, la categoria ei. Astfel, sezonul de primăvară a însemnat un loc pe podiumul campionatului U19, cu 58 de puncte. De asemenea, după o vară în care a fost schimbat sistemul competițional, cu meciuri „desprinse” de cele ale seniorilor și mutate vinerea după amiaza, formația noastră continuă să fie una dintre cele mai bune din campionat, fiind pe locul al doilea la finalul turului, cu 18 puncte, doar trei mai puțin decât liderul Precizia Săcele.

Echipe la majoritatea categoriilor

În sezonul competițional 2019-2020, ACSM Codlea are echipe înscrise în majoritatea competițiilor organizate de Asociația Județeană de Fotbal Brașov, în afară de seniori și juniorii A1 (U19), evoluând în tricoul alb-albastru mici fotbaliști la categoriile U15, U13, U12, U11, U10 și Interliga (copii mai mici de zece ani).

De asemenea, pe parcursul anului, grupele noastre participă la numeroase turnee naționale și internaționale, în județul Brașov și în întreaga țară, având nu de puține ori rezultate foarte bune și obținând numeroase premii individuale.

Una din cele mai frumoase amintiri ale acestui an o reprezintă deplasarea la meciul echipei naționale a României împotriva Norvegiei (scor 1-1), pe 15 octombrie. Nu mai puțin de 90 de copii ai Codlei au susținut „tricolorii” într-o atmosferă de vis, pe Arena Națională, unde s-au aflat doar spectatori sub 14 ani (cu un însoțitor la zece copii) din cauza unei suspendări dictate de UEFA.

Trei grupe de mici handbaliste

Secția de handbal este una care începe să crească foarte bine, antrenorul Alexandru Cuciureanu având în acest moment trei grupe de fetițe: junioare 4, minihandbal ;I babyhandbal.

Numărul sportivelor a crescut în această toamnă, în urma selecțiilor organizate în școli, iar obiectivul următor este participarea cu cel puțin o echipă în turneele de iarnă organizate de Asociația Județeană de Handbal Brașov.

Orientare Turistică, una dintre secțiile vechi ale clubului

Nu în ultimul rând, una dintre cele mai vechi secții este cea de Orientare Turistică. Sub îndrumarea „veteranului” Mihai Gușeilă, acțiunile desfășurate duc an de an la obținerea unor rezultate deosebite, în cadrul celor peste 20 de competiții la care participă sportivii încadrați la categoria peste 50 de ani.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic