Concerte ale unor formații în vogă precum DJ Project și Direcția 5, soliști populari îndrăgiți ca Gheorghe Turda și Nicolae Furdui Iancu, produse tradiționale care-ți lasă gura apă, târg de meșteșuguri și ateliere pentru copii, un concurs de gătit, muzică de fanfară și multe alte surprize.
Pe 3 și 4 septembrie, Cristianul își sărbătorește zilele în cadrul unui eveniment complex, pentru toate gusturile.
Zilele Cristianului, Maialul și Drumul Pâinii – sunt sărbătorile care se combină în mod fericit pentru a dărui publicului un program festiv de zile mari.
Deschiderea sărbătorii va avea loc sâmbătă, 3 septembrie, la ora 14.00, cu un concert de muzică de fanfară cu Fanfara Vulcan, în piațeta din centrul Cristianului. Seara, începând cu ora 18.00, pe scena amenajată aici, vor concerta Nicolae Furdui Iancu și Direcția 5. Duminică, pe scenă vor urca Junii Cristianului, de la ora 17.00, Gheorghe Turda și DJ Project vor concerta începând cu ora 18.00, iar programul pregătit de organizatori va mai conține și alte suprize muzicale.
Nu doar muzica bună se află în meniul de sărbătoare al Zilelor Cristianului. Vreme de două zile, în centrul localității vor fi amenajate un târg de meșteșuguri și un târg de produse tradiționale din carne, brânzeturi, miere, pâine sau dulcețuri de casă, de unde doritorii pot pleca acasă cu preparate de cea mai bună calitate. Tot aici, cei mici vor putea lua parte, de-a lungul celor două zile, la ateliere special concepute pentru ei, de unde vor putea învăța direct de la meșterii populari cum să picteze pe sticlă sau lemn, să încondeieze ouă, să sculpteze, să împletească pănuși, să tricoteze și confecționeze păpuși, să olărească sau să prelucreze piele.
În cadrul Zilelor Cristianului va avea loc și cea de-a doua ediție a Cupei Presei la Gătit, intitulată sugestiv „Să-nfigem penița-n bucate”, un concurs de arome, voie bună și distracție.
Evenimentul este organizat de Primăria Cristian și Consiliul Local, iar intrarea va fi liberă.