Voluntari ai DRÄXLMAIER Group şi ai Fundaţiei Rafael au participat la o acțiune de responsabilitate socială împreună cu zeci de copii ai Școlii Nr. 3 din Codlea. Cu sprijinul financiar al DRÄXLMAIER Group au fost achiziționate noi materiale didactice care să-i ajute pe copii să acumuleze cunoștințele mai ușor, iar voluntarii au ajutat la montarea și pregătirea lor pentru orele elevilor. O altă echipă de angajați a susținut cursuri de prim ajutor pentru elevi, în timp ce alți colegi au ajutat, alături de elevi, la ecologizarea zonei Maial.
Codlea, 3 noiembrie 2018. Proiectul „DRÄXLMAIER – partener al comunității din Codlea” a reunit, la sfârşit de săptămână, zeci de voluntari ai DRÄXLMAIER Braşov şi ai Fundaţiei Rafael. Cu sprijinul companiei a fost dotat Laboratorul de Biologie al școlii cu materiale didactice moderne – mulaj, microscop, truse medicale și mai multe clase au primit table magnetice noi. De predarea și montarea lor s-a ocupat una dintre echipele de voluntari. O altă echipă de voluntari a susținut cursuri de prim ajutor pentru elevii din clasele a VI-a și a VIII-a, în timp ce elevi ai clasei a V-a și angajați ai companiei au ecologizat zona Maial.
”Ne-am dorit să împărtășim cu elevii bucuria de a dărui, de a face fapte bune și de a fi responsabili pentru ceea ce se întâmplă în jurul nostru. DRÄXLMAIER Group este un partener al comunității din Codlea și demonstrăm acest lucru prin implicarea noastră în astfel de acțiuni. Mă bucur că am avut alături mulți colegi dedicați și sunt sigură că vom face multe lucruri frumoase și în viitor”, a declarat Carmen Toader, Head of Series Development și Administrator al DRÄXLMAIER Braşov.
Partenerul companiei a fost Fundaţia Rafael. ”Colaborarea noastră cu DRÄXLMAIER Group este una de durată și de maximă eficiență în comunitatea în care ne desfășurăm activitatea. E o încântare să avem parteneri care îmbină implicarea socială cu forța economică. Doar în urmă cu câteva săptămâni am primit sprijin în organizarea Maratonului Montan Rafael, iar acum, iată, putem colabora din nou pentru dotarea unei instituții de învățământ cu material didactic. În plus, elevii sunt încurajați, în cadrul acestui proiect, să manifeste responsabilitate socială, atât prin implicarea, alături de adulți, în ecologizarea unei zone verzi foarte iubite de codleni, cât și prin învățarea unor tehnici de prim ajutor. Astfel de parteneri ne dau încredere și ne sporesc bucuria de a redescoperi spiritul civic al cetății.”, a afirmat Claudiu Staier, preşedintele Fundaţiei Rafael.
Reprezentanții Școlii Nr. 3 au primit cu bucurie propunerea de participare în proiect, fiind promotori ai conceptului de voluntariat în educația celor mici. ”Considerăm că este foarte important ca cei mici să învețe devreme ce înseamnă să te implici, să ajuți și, cum a fost de data aceasta, să fii și susținut. Elevii noștri înregistrează performanțe în mai multe domenii și materialele didactice ne vor fi mare folos pentru a le facilita accesul la cunoștințe”, a declarat Ramona Dăscăleac, directoare adjunctă a Școlii Nr. 3 din Codlea.
DRÄXLMAIER Group şi-a început activitatea în România în anul 1993 prin fabrica din Piteşti, iar în prezent are peste 15.000 de angajaţi în cele 5 arii de producţie care sunt, de asemenea, şi centre de dezvoltare: Piteşti, Satu Mare, Timişoara, Hunedoara şi Braşov.
DRÄXLMAIER Group este unul dintre cei mai mari angajatori din economia locală şi livrează produse şi servicii, din România, producătorilor de automobile din întreaga lume.
Galerie foto pe pagina de facebook (CLICK AICI)