Viorel Chiriac: Să spunem lucrurilor pe nume

0
1.215 vizualizari
views
La începutul sesiunii parlamentare din toamna lui 2015, PSD avea în discuţie şi în dezbatere, proiectul legii salarizării. Problema, extrem de importantă pentru România, a rămas nerezolvată, în lipsa Guvernului Ponta.
Legea salarizării unitare a fost prima promisiune făcută de guvernul tehnocrat, şi chiar condiţie ca i s-a pus la audierile din Parlament. Tehnocrații își asumaseră un termen, 1 martie, pentru adoptare. Subiectul a fost ocolit, Guvernul a venit cu alte prevederi pe salarizare, cum ar fi Ordonanţa 20, care, odată ajunsă în Parlament, a putut fi amendată. Noi ne-am gândit că măcar acolo unde avem soluţii, să facem ceva. Aşa a apărut acea majorare cu 15% pentru medici şi profesori, după ce anul acesta ni se spusese că nu sunt soluţii pentru creşteri.
Să vii cu 10 zile înainte de alegeri şi să spui că ești pregătit să dezbaţi şi să adopţi legea salarizării este de-a dreptul o ipocrizie din partea actualului guvern. Asta pentru că în aceeași perioadă prim-ministrul a declarat că proiectul de buget e pregătit dar nu poate fi asumat decât de viitorul executiv.
Trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Am fost mereu pregătiţi să dezbatem şi să aprobăm legea salarizării unice. Suntem pregătiţi s-o adoptăm de la 1 iulie 2017, aşa cum am prevăzut în programul de guvernare.
Proiectul aduce satisfacţii sociale. Am să vă dau câteva date care sunt şi în programul de guvernare şi sunt principii de bază.
Lucrurile esenţiale sunt creşterea salariului minim brut, cu 40% de la 1250, la 1750. Această creştere este făcută în aşa fel încât să nu promitem lucruri pe care nu le putem face, avem o eşalonare, în fiecare an să crească încă puţin.
O altă măsură importantă este impozitul pe venit, 0% pentru cei cu salarii mai mici de 2000 de lei, cea mai numeroasă categorie de angajaţi din România. Pentru prima oară impozitate vor rămâne doar salariile peste 2000 de lei, însă doar cu 10%. Lucrul este valabil şi pentru pensii, cu acelaşi plafon.
Creşterea cu 40% a salariului mediu brut de la 2815 la 3950. Este una dintre situaţiile pentru care este pregătit deja un proiect de lege, gata să fie depus în Parlament.
Importantă este şi creşterea cu 56% a salariului mediu brut al angajaţilor din sistemul public, până în 2019. Nu în ultimul rând, esențială ca principiu este creşterea punctului de pensie de la 871 la 1775 lei, care va însemna în sfârşit acel procent de 45% din salariul mediu.
Toate aceste măsuri sunt gândite din punct de vedere economic. Ne bazăm pe o creştere economică, previzionată de instituțiile de profil. Numai din această creştere rezultă anual 4 miliarde de euro. O altă sursă este cea rezultată prin Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii. Nu în ultimul rând este consumul, pentru că dacă un profesor va avea un salariu mai mare, îl va şi cheltui, îşi va cumpăra nişte cărţi, de care are nevoie.
Aşa se construieşte o clasă de mijloc numeroasă şi puternică.
 
Viorel Chiriac
candidat la Camera Deputaţilor
cod AEP 11160007
viorel-chiriac
Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic