VIDEO – Tânăr, fără permis de conducere, arestat după ce a provocat un accident rutier între Codlea și Ghimbav

0
5.945 vizualizari
views

Un tânăr fără permis de conducere a provocat un accident rutier pe DN1, între Codlea și Ghimbav. Martorii spun că în autoturism se aflau patru tineri când cel aflat la volan a intrat într-un tractor care se deplasa în aceeași direcție de mers. Impactul a fost atât de puternic, încât tractorul a fost aruncat peste canalul de colectare, iar autoturismul s-a oprit în șanț. În evenimentul rutier a mai fost implicat un autoturism condus de o femeie.

Tânărul, în vârstă de 25 ani, a refuzat testarea cu aparatul etilotest, ulterior, la unitatea medicală refuzând recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și efectuarea de investigații medicale.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul, în vârstă de 25 ani, nu deține permis de conducere, iar în baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

În cauză, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la Spitalul Județean Brașov.

VIDEO – ACCIDENT Codlea – Ghimbav

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic