Un nou test de respirație ar putea depista cancerul. Unde vor fi găsite acestea și cine ar putea beneficia de ele

0
98 vizualizari
views

Cancerul ar urma să fie depistat mult mai ușor, datorită unui test de respirație. Află care sunt tipurile de cancer pentru care ar putea funcționa și unde va fi găsit acest tip de test.

În viitor, un test de respirație ar putea să depisteze mai multe tipuri de cancer. O echipă de oameni de știință și de medici din Marea Britanie lucrează, în acest moment, la dezvoltarea acestei metode. Testele clinice care au fost făcute până la acest moment au dat dovadă de o precizie de 90%.

Această tehnică ar urma să fie pusă în aplicare în cabinetele medicilor de familie și ar putea să arate dacă un pacient are sau nu cancer. Tehnica ar urma să fie similară cu cea prin care este testată alcoolemia șoferilor. Vaporii din respirația pacintului ar fi captate în tuburi metalice, pentru ca ulterior probele să ajungă în laborator pentru analiză.

Aici avem eșantioanele cu testele de respirație ale pacientului, pe care le-am pus în acest aparat pentru de a fi analizate. Acest aparat termic le va încălzi și va extrage compușii volatili, pe care i-am colectat din respirația pacientului”, a declarat Dr. James Ellis, cercetător Imperial College London

Această tehincă vizează depistarea cancerelor intestinale, inclusiv a celor de esofag, stomac, pancreas și colon.

Tumoarea sau mediul din jurul tumorii produc metaboliți. Unii dintre acești metaboliți pot fi detectați în faza gazoasă, iar noi îi numim „compuși volatili”. Acești compuși volatili provin din jurul tumorii și ajung în plămâni, apoi în respirație. Astfel, detectarea acestor compuși oferă un indiciu cu privire la tipul de cancer și dacă un pacient are sau nu cancer”, a explicat George Hanna, șeful Secției chirurgie și cancer Imperial College London

Principalul scop în dezvoltarea acestei tehnologii ar fi acela de a simplifica procedurile pentru pacienții bolnavi de cancer. În prezent, aceștia trebuie să fie supuși unor teste care durează foarte mult timp și care sunt destul de scumpe. Aceste teste de respirație au șansa să ofere rapid răspunsuri.

În fază precoce, cancerul nu dă simptome specifice. În acest stadiu este momentul în care ar trebui să se facă testul. Când pacientul are simptome, cum ar fi faptul că nu poate mânca, atunci este prea târziu”, a mai adăugat George Hanna.

Specialiștii au verificat metoda pe sute de pacienți și susțin că testul de respirație are o precizie de 90%. Urmează să fie făcute și alte studii pe 25.000 de pacienți. Acestea se vor concentra pe depistarea a șapte tipuri de cancer gastro-intestinal.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic