Un bărbat în vârstă de 44 ani care se deplasa în calitate de motociclist pe raza orașului Predeal, a intrat în coliziune cu un autoturism. În urma impactului, motociclistul a fost rănit, personalul medical declarând ulterior, decesul acestuia.
Polițiștii au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele si împrejurările în care a avut loc accidentul, precizează IPJ Brașov.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brașov, Ciprian Sfreja, la fața locului s-au deplasat două echipaje SMURD și o autospecială cu apă și spumă. Paramedicii au urmat protocolul de resuscitare a bărbatului aflat în stop cardio-respirator, însă acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare.