Tineretul, stimulat pe piața muncii prin programe operaționale

0
779 vizualizari
views

De Ziua Națională a Tineretului, PSD anunță sprijinirea parteneriatelor dintre angajator și universitate, prin crearea unui program de finanțare europeană de 30 de milioane euro, destinat studenților. Programul, care va fi derulat prin Programul Operațional Capital Uman, iese în întâmpinarea necesității studenților din zonele mai puțin dezvoltate ale României, de a benefia de stagii de practică în condiții mai bune.

„Studenții au nevoie de cât mai multă experiență practică desfășurată în condiții optime. Un stagiu de practică, atent gândit și bine implementat, poate reprezenta pentru un tânăr diferența dintre cariera potrivită și o carieră de conjunctură. Într-o perioadă în care avansul tehnologic schimbă din temelii structura pieței muncii, niciun efort nu este prea mare pentru a-i ajuta pe tineri să-și aleagă cariera care li se potrivește cel mai bine, a declarat Roxana Mînzatu, deputat PSD și coordonator al Departamentului de Fonduri Europene al social-democraților.

Fiecare proiect depus va trebui să vizeze cel puțin 200 de studenți, iar suma maximă eligibilă care poate fi contractată va fi de 1 milion euro. În categoriile principalele grupuri vizate se regăsesc studenții aparținând minorității roma, studenții din mediul rural, cei care efectuează studiile universitare după o anumită perioadă de la absolvirea liceului sau studenții cu cerințe educaționale speciale.

Printre tipurile de solicitanți și parteneri eligibili în cadrul apelului se numără instituțiile de învățământ superior, angajatori, asociații profesionale sau camerele de comerț și industrie. Ghidul programului se află în etapa de consultare publică și poate suferi modificări în urma propunerilor venite din partea actorilor interesați.

„85% dintre meseriile care vor exista în 2030 nu au fost încă descoperite. Pentru ca tinerii studenți să aibă garanția că pregătirea lor teoretică își găsește ușor un corespondent practic, e nevoie ca zona academică să rămână în contact permanent cu zona de business iar acest proces să aibă o componentă tehnologică solidă . Integrarea tinerilor pe piața muncii este o provocare cu care se confruntă toate țările europene. Tocmai de aceea, PSD propune un set amplu de măsuri care să sprijine acest demers, dintre care mai amintesc îmbunătățirea legii uceniciei și a stagiilor de practică, subvenționarea angajatorilor pe perioada în care au tineri în ucenicie, adoptarea legii internshipului sau derularea programului de internship la Guvern, în Ministere și Agenții,” adaugă Roxana Mînzatu.

 

 

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic