Strategia de dezvoltare a municipiului Codlea în viziunea echipei Mihai Cîmpeanu – Ștefan Ciolan Octavian

0
831 vizualizari
views

Ne prezentăm în fața dumneavoastră, cetățeni ai Municipiului Codlea cu strategia echipei formate din membrii celor doua formațiuni politice PSD și ALDE, împreună cu cei doi lideri – Mihai Cîmpeanu (primarul interimar al Codlei) și Ștefan Ciolan (președinte ALDE Codlea, consilier în cadrul Consiliului Local al Municipiului Codlea), strategie care a prins formă strict din nevoile comunității codlene, din necesitatea dezvoltării acestui oraș într-un mod unitar, în contextul dezvoltării județene, regionale și lăsând loc unei viziuni îndrăznețe a celor doi lideri ai alianței.

Strategia noastră nu este una comună, în sensul obișnuitelor „promisiuni” electorale, ci accentul pe investiții este unul justificat de nevoile stringente ale comunității, văduvită de prea mulți ani la acest capitol. Nu mai are nici o importanță cine nu a făcut, importanți sunt codlenii și viitorul lor.

 Când am decis să facem echipă, cel mai important membru al echipei a fost desemnat orașul. Împreună vom colabora la atingerea obiectivelor strategiei pe care v-o propunem. Prezentul ne ajută să susținem 100% această strategie, anul 2019 fiind primul an din ultimii 30 ani în care s-a alocat pentru investiții circa 30% din bugetul local. Așa am reușit să derulăm în prezent investiții despre care de prea multă vreme doar se vorbește.

Misiunea noastră este de a pune administrația municipiului în serviciul cetățeanului, transformând astfel Codlea într-un loc confortabil pentru viață și favorabil dezvoltării economice durabile.

În viziunea noastră, Codlea trebuie să devină al doilea oraș din județ, cu o viață urbană confortabilă, să asigure locuitorilor săi educație și sănătate accesibile și de calitate, să producă bunăstare pentru toți și dezvoltare economică prin deschiderea față de mediul de afaceri onest, în condiții de eficiență și transparență administrativă.

 

VOM REDA LOCUITORILOR ORAȘULUI MÂNDRIA DE A FI CODLENI!

 

  1. INFRASTRUCTURĂ, INVESTIȚII ȘI DEZVOLTARE ECONOMICĂ
  • Demararea celui mai mare proiect de investiții din ultimii 30 de ani pentru Codlea – Ocolitoarea Mare a orașului, pentru rezolvarea problemei traficului pe DN1 și pentru scăderea cheltuielilor cu reparațiile acestuia.
  • De o parte și de cealaltă a Ocolitoarei va fi creată o zonă industrială, care va reprezenta un pol de dezvoltare economică a localității.
  • Dezvoltarea infrastructurii rutiere a orașului prin construirea Ocolitoarei Mici, spre Vulcan, șosea care va permite scoaterea din oraș a unei părți importante a traficului greu.
  • Prin proiectul Ocolitoare Mică se vor crea premisele valorificării zonei Weisel în perspectiva dezvoltării imobiliare a orașului.
  • Introducerea tuturor cablurilor aeriene din oraș în subteran, prin parteneriat cu Electrica, implicit și cu ceilalți furnizori de servicii, pentru a îmbunătăți aspectul general al orașului și pentru a reduce la maximum avariile care aduc disconfort tuturor locuitorilor.
  • Susținerea și urgentarea proiectelor de modernizare a rețelelor de canalizare și apă pe câteva străzi unde este necesară o astfel de investiție.
  • Dezvoltarea unui sistem integrat de colectare a apelor pluviale din oraș.
  • Dezvoltarea infrastructurii de business prin crearea unui mediu atractiv pentru investitori – incubator de afaceri local.

 

  1. CREȘTEREA CALITĂȚII VIEȚII
  • Reorganizarea Servicii de Gospodărire Măgura Codlei SRL având ca obiectiv: reducerea cheltuielilor cu serviciile externalizate prin achiziția de utilaje specifice care să permită gospodărirea optima, la nivel local; creșterea calității serviciilor de gospodărire; eficientizarea activității și centrarea pe cetățean.
  • Demararea unor campanii de educație civică în ceea ce privește identificarea de soluții locale de sortare și reciclare a deșeurilor, alegând cele mai fiabile metode, gen compactoare și alte utilaje asemănătoare.
  • Crearea unui mecanism și a unui regulament de cofinanțare a proiectelor initiate de locatari privind anveloparea blocurilor de locuințe, pe cartiere, pentru regenerare urbană.
  • Promovarea proiectelor privind amenajarea/reamenajarea parcărilor rezidențiale și spațiilor comune, ținând cont de sugestiile Asociațiilor de locatari.
  • Creșterea siguranței cetățenilor prin implementarea proiectului de supraveghere cu camere video din oraș, proiect amplu care presupune 144 de camere și un dispecerat care va monitoriza în timp real imaginile.
  • Reamenajarea zonelor publice în ideea de adaptare la necesitățile de mobilitate ale persoanelor cu dizabilități.
  • Elaborarea unui plan de redresare a transportului public pentru eficientizarea acestuia, având ca scop respectarea orarului, găsirea unei frecvențe optime și facilitatea achiziționării de bilete și abonamente în mai multe puncte din oraș.
  • Reabilitarea tuturor parcurilor din oraș și modernizarea acestora.
  • Amenajarea unei zone dedicate iubitorilor și deținătorilor de animale de companie.
  • Înființarea unei Case a Căsătoriilor în incinta Muzeului Tradițiilor Codlene, pentru a reda solemnitatea unui astfel de moment, într-un cadru adecvat.
  • Amenajarea unei toalete publice în zona centrală a orașului.
  • Programul multianual de reabilitare a străzilor și a zonelor pietonale, în mod special a trotuarelor.
  • Amenajarea unei piețe agroalimentare municipale.

 

  • SĂNĂTATE
  • Creșterea calității spațiilor în care se desfășoară actul medical.
  • Asigurarea în continuare a dotărilor necesare pentru a oferi codlenilor servicii medicale de calitate în cadrul Spitalului Municipal Codlea, prin punerea în funcțiune a aparatului de radiologie, prin achiziționarea unui Computer Tomograf, redeschiderea și dezvoltarea secției de Chirurgie a spitalului, toate acestea contribuind la crearea unui sistem care să poată permite realizarea unui număr cât mai mare de investigații, fără ca pacientul să fie transportat la o altă unitate spitalicească din județ.
  • Implementarea proiectului privind cele două cabinet stomatologice școlare, cu rol de prevenție și intervenții ușoare, adresat tuturor elevilor din oraș.

 

  1. ÎNVĂȚĂMÂNT
  • Reabilitarea totală a corpului de clădire de pe strada Horia nr. 5, care va avea 12 săli de clasă și o sală de sport. Scopul acestui proiect inițiat de PSD împreună cu un fost consilier local a fost determinat de necesitatea mutării cursurilor dimineața la Scoala Gimnazială nr.3 Codlea.
  • Dotarea laboratoarelor și sălilor de curs cu cele mai noi tehnologii pentru un învățământ de calitate.
  • Permanenta modernizare a grădinițelor din oraș.
  • Susținerea dezvoltării învațământului dual în cadrul Colegiului Tehnic Simion Mehedinți.
  • Construirea unei cantinei școlare în cadrul aceluiași Colegiu.

 

  1. SOCIAL
  • Finalizarea creșei de stat, cea mai mare investiție în derulare din ultimii 30 de ani.
  • Construirea unui bloc ANL, care se află în faza aprobării indicatorilor tehnico economici. Blocul va avea 30 unități de locuit, 17 apartamente și 13 garsoniere, iar beneficiarii vor fi tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, cu posibilități reduse, prioritate având familiile.
  • Înființarea unui Centru de Zi pentru persoanele vârstnice.
  • Construirea unui bloc de locuințe sociale pentru persoanele defavorizate.

 

  1. TURISM ȘI CULTURĂ
  • Înființarea unei tabere tematice pentru copii și tineret, în zona Groapa Calului, pentru a valorifica potențialul turistic al acestei zone.
  • Valorificarea drumurilor forestiere prin conexiunea celor trei trasee turistice: Maial – Groapa Calului – Ștrand.
  • Înființarea unui Centru Cultural care să cuprindă: Muzeul, Biblioteca și Casa de Cultură în ideea unui concept cultural unitar.
  • Reeditarea evenimentelor anuale cu tradiție în Codlea, cu scopul declarat de a păstra evenimentele frumoase ale orașului, gen Cupa 1 Iunie, orientare turistică, etc.
  • Susținerea mediului privat în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii în domeniul turistic prin oferirea de facilități fiscale și prin asumarea găsirii soluțiilor optime pentru deblocarea litigiilor existente între administrația publică locală și investitorii private.
  • TINERET ȘI SPORT
  • Amenajarea unui parc tematic pentru adolescenți și tineri, prevăzut cu internet wi-fi gratuit, piste de skateboard, zona pentru bikeri, perete artificial pentru escaladă, etc.
  • Construirea unei baze sportive în Maial, proiect deruat prin Compania Națională de Investiții, finanțat de UEFA, în vederea încurajării practicării sportului de către copii și tineri.
  • Construirea unui bazin de înot și a două terenuri de tenis în aer liber.
  • Bursă trimestrială a locurilor de muncă pentru tinerii din Codlea și nu numai, pentru crearea unei punți între aceștia și angajatorii locali.
  • Dotarea celor două săli de sport finalizate în 2020, în vederea practicării în condiții optime a orelor de educație fizică și sport.
  • Continuarea Galei Premianților, pentru susținerea și motivarea elevilor și sportivilor care s-au evidențiat pe parcursul unui an.
  • ADMINISTRAȚIE PERFORMANTĂ ȘI TRANSPARENTĂ
  • Finalizarea digitalizării serviciilor din primărie, demers care va duce la reducerea birocrației și eficientizarea serviciilor pentru cetățeni.
  • Dezvoltarea potențialului angajaților din primăria Codlea, prin participarea acestora la cursuri de perfecționare.
  • Toate documentele referitoare la plățile făcute din bani publici vor fi afișate fără întârzieri pe pagina web a primăriei.
  • Vom demara procesul de reactualizare a planului urbanistic general al orașului.
  • Finalizarea Legii 18 și eliberarea titlurilor de proprietate.
  1. FONDURI EUROPENE
  • Accesarea fiecărui cent din fondurile europene nerambursabile și nu numai, pe toate axele care se vor deschide începând cu 2021.
Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic