Sâmbătă, 21 mai, Casa de Cultură a municipiului Codlea a fost gazda unui eveniment cultural de excepție, dedicat celui care a fost profesorul muzician Virgil Frâncu. Evenimentul a fost organizat de către Biserica Ortodoxă Română, Parohia 1 Codlea. Momentul comemorativ a fost susținut de membri ai Filarmonicii George Enescu din București, Corul Bisericii Ortodoxe – Parohia 1 și violonistul Răzvan Păun.
Filarmonica a fost primită cu căldură, iar corul a interpretat câteva pricesne pascale deosebite și a transmis publicului prezent emoția sărbătorii Învierii Domnului.