Și noi avem talent – Episodul 16 – Adam Lorena Ioana

12
3.318 vizualizari
views

Lorena 1Am plăcerea să vă prezint o tânără domnișoară elevă în clasa a VII-a la Liceul Teoretic Codlea.

La numai 13 ani, Adam Lorena Ioana are multe pasiuni: muzica, cititul, învățătura. Dar principalul ei talent este dansul. Încă de la vârsta preșcolară a urmat cursuri de dans sportiv de societate îndrumată de instructorii Mihaela și Claudiu Jecu la Codlea și apoi la Brașov. Încă de la cinci ani se antrena cu o deosebită plăcere, descoperind lumea minunată a scenei.

Au fost ani frumoși de concursuri și spectacole,de muncă și navetă la Centrul Cultural Reduta, la Liceul Andrei Șaguna și la Liceul de Informatică Brașov.

În 2009 s-a retras de la dansuri moderne și a pus în prim plan școala, renunțând la drumurile obositoare care i-ar fi răpit din timpul pe care trebuia să-l dedice învățăturii.

Din 2010 dansează la Ansamblul Folcloric Măgura Codlei, sub îndrumarea Angelei Drăgușin și a lui Florin Dragușin: ,,Pentru mine dansul este o pasiune la care nu pot să renunț. Pe scenă mă simt cel mai bine. Alături de colegii mei am petrecut clipele cele mai frumoase.”, ne spune Lorena zâmbind. ,,La școală am pregătit împreună cu colegele diverse coregrafii pentru spectacolele școlare desfășurate la Casa de Cultură și la Sala de Nunți Codlea. Am pus mult suflet iar aplauzele au fost răsplata noastră.”

Un adevărat succes a fost dansul arăbesc  unde au performat Lorena Adam, Andreea Tăulea, Ileana Nica, Paula Gânju și coregrafele Ariana Arnăuț și Miruna Arzoiu, spre încântarea spectatorilor vrăjiți de frumusețea fetelor și de dansul lor.

Sub îndrumarea doamnei Mihaela Iaru, Lorena a participat la un concurs la My Place alături de colegii de la Liceul Teoretic și de la Ansamblul Folcloric Măgura Codlea, câștigând la dansuri populare locul II.

Pe  scena din Codlea am putut-o admira dansând și cântând alături de fratele și mama ei în Ansamblul Florile Codlei.

Am avut plăcerea să o vedem participând în emisiuni la TVS (,,Seara vedetelor”) și la Nova TV. Am ascultat-o la Radio Brașov și la Radio Codlea (,,Viața ca-n povești”). Ne mândrim cu ea și îi dorim mult succes în continuare.

Frumoasă ca o floare rară, Lorena este de lăudat pentru succesul său, pentru implicarea sa în activități culturale ale orașului Codlea și mai ales pentru rezultatele foarte bune la învățătură.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

12 COMENTARII

  1. Bravo mami.Doresc tuturor parintilor sa aiba copii sanatosi,cuminti si inzestrati. Bucuria noastra sunteti voi. Succes in tot ce intreprinzi. Stai linistita eu o sa te sustin.

  2. Bravo Lorena, ma bucur mult pentru tot ceea ce faci si sper ca pe mai departe sa o ti tot asa! Cred ca mami si tati sunt mandri de tine!!!

Comments are closed.