Sfântul Ilie, tradiții și superstiții

0
456 vizualizari
views

În fiecare an, în ziua de 20 iulie, creştinii ortodocşi prăznuiesc sărbătoarea Sfântulului Prooroc Ilie. Sfântul Prooroc Ilie este cunoscut ca ocrotitor al recoltelor şi aducător de ploi. De asemenea, tot el este cel care alungă canicula şi seceta, aruncă grindină sau provoca fulgere şi tunete.

Se spune că, atunci când tună, Sfântul Ilie pleacă la vânătoare de demoni. Fulgerele sale cad pe pământ, dărâmă copaci şi incendiază acoperişurile caselor. Se spune că acolo unde loveşte fulgerul este ascuns un demon şi Sfântul îi vine de hac. Tunetul este provocat de roţile carului şi de viteza cu care trăsura sa aleargă.

Potrivit unei alte superstiţii, dacă va ploua în această zi, pomii îşi vor strica roadele şi recolta va fi săracă. Dacă tună, vor fi merele şi alunele viermănoase; dacă plouă, va ploua 20 de zile.

Se spune că pe cât este de cald în luna lui ”Cuptor”, tot atât de frig va fi şi în luna lui „Făurar” (februarie). Şi în vremea noastră, în satele din estul Transilvaniei există obiceiul de a arunca în timpul furtunii urzici în foc, culese în ziua de Sânziene. Salcia de la Florii este, de asemenea, considerată protectoare.

În ziua de Sfântul Ilie, pe 20 iulie, oamenii nu lucrează, pentru a nu-l mânia pe acesta şi a nu-l face să arunce fulgere asupra lor şi grindină şi prăpăd asupra recoltelor. Tot pe 20 iulie, de Sfântul Prooroc Ilie oamenii nu trebuie să plece la drum pentru a nu fi loviţi de fulgere. De Sfântul Ilie, oamenii trebuie să îşi facă cruce, pentru că Dumnezeu i-a poruncit Sfântului să lovească în toate, numai în cruce nouă nu, ştiute fiind puterile nemarginite ale Crucii Sfinte în lupta cu diavolul.

De Sfântul Ilie, tradiţia relatează că se mănâncă primele roade ale verii, nuci şi mere, al căror consum este interzis până în această zi, pentru a nu aduce grindina asupra pomilor şi pentru a nu pune în primejdie recoltele.

De Sfântul Ilie, femeile de la sate culeg busuioc şi îl duc la biserică, aşezându-l la icoane. Tot ele pregătesc pachete pe care le dau de pomană pentru sufletul copilaşilor morţi devreme. De asemenea, se pot împarţi fructe, apă, flori de câmp şi alte bucate.
Mai mult, plantele medicinale au puteri mai mari dacă sunt culese în această zi. Fetele tinere, nemăritate, îşi pot visa alesul de Sfântul Ilie.

De ziua Sfântului Ilie se organizează bâlciuri şi târguri, în diferite părţi ale ţării. În această zi sfântă, oamenii se pot ruga Sfântului Ilie pentru sănătate, pentru pace sufletească, pentru ajutor. Este un moment al rugăciunii şi al întoarcerii către Dumnezeu şi credinţa poporului creştin ortodox.

Totodată, ziua Sfântului Ilie este şi un motiv de sărbătoare pentru români, deoarece mai mult de 100.000 de oameni îşi serbează onomastica.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic