Scurgerea timpului este ireversibilă – Ultimul clopoțel

0
2.123 vizualizari
views

Scurgerea timpului este ireversibilă, ne învăluie pe toţi cu repeziciune şi iată-ne ajunşi din nou la finalul unui an şcolar şi al unui ciclu de învăţământ pentru elevii claselor a XII-a.
Absolvirea liceului este finalul unei etape, dar şi începutul alteia şi anume transformarea din adolescenţi în adevăraţi luptători în confruntarea cu viitorul.
Iată câteva îndemnuri adresate de doamna director Merinde Elisabeta celor mai „proaspeţi” absolvenţi ai Liceului Teoretic „Ioan Pascu” Codlea, atunci când pentru ei a „sunat ultimul clopoţel”, vineri 29.05.2015, în cadrul unei festivităţi emoţionante, deopotrivă pentru părinţi, profesori şi, de-acum, foşti elevi.
„Clipa de azi a trecut, gândiţi-vă la cea de mâine, încercaţi să trăiţi frumos, încercaţi să obţineţi fericirea, jucaţi-vă propria viaţă cât mai frumos, astfel încât la final să vă aplaudaţi singuri. Lăsaţi loc mereu perfecţionării, dar şi modestiei. Vă doresc să vă impliniţi visele şi niciodată să nu ezitaţi să vă întrebaţi dacă persoana care sunteţi e cea care vreţi să fiţi.
Să aveţi încredere în voi, în cunoştinţele dobândite şi…în visele voastre! Să le urmaţi şi să faceţi în viaţă exact ceea ce simţiţi că vă place şi vă împlineşte!
Nu vă temeţi de eşecuri, viaţa vă poate încerca din când în când. Nu vă pierdeţi încrederea în voi şi în ceea ce faceţi, fiindcă o lovitură a vieţii înseamnă de multe ori un pas înainte, pe care poate nu-l vedeţi sau nu-l înţelegeţi imediat…
Trăiţi fiecare clipă la maxim! Nu o risipiţi! Nu vă irosiţi trăind viaţa impusă de altcineva sau preluând idei şi dogme transmise de alţii! Aveţi încredere în intuiţie şi inimă! Păstraţi-vă puritatea tinereţii, entuziasmul, curiozitatea vie, spiritul ludic! ”

Cei mai merituoşi dintre absolvenţi au fost premiaţi cu sprijinul Asociaţiei Părinţilor „Ioan Pascu” a Liceului Teoretic „Ioan Pascu” Codlea, aceştia primind diplome şi cărţi.
Ca în fiecare an, a fost premiat „Şeful promoţiei”- Cristina Neculoiu, media 9,96. Nu a fost uitată nici fosta preşedintă a „Consiliului Elevilor”- Ana Maria Nica şi nici elevii care s-au remarcat la diferite olimpiade şi concursuri şcolare ori s-au implicat în activităţile extraşcolare şi extracurriculare, în proiecte locale, judeţene, naţionale şi internaţionale, reprezentând cu mândrie şcoala noastră.

Mihaela Iaru – Dir. Adj. Liceul Teoretic Ioan Pascu

Foto: Hell Norbert

VIDEO – Ultimul clopoțel

DSC_0015 DSC_0017 DSC_0023 DSC_0028 DSC_0041 DSC_0054 DSC_0073 DSC_0076 DSC_0090 DSC_0097 DSC_0112 DSC_0127

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ