Scrisoare de mulțumire – Preot Paroh Andreas Hartig

0
1.631 vizualizari
views

”Ca urmare a evenimentului “Bal de caritate” organizat de Asociația Civică Cătălin Muntean în parteneriat cu Restaurantul Exotic Palace, organizat în data de 28.10.2016, Parohia Evanghelică C.A. din Codlea dorește prin andreas_hartigprezenta, să-și exprime mulțumirea și recunoștința față de toți cei care au contribuit și au făcut posibilă strângerea de fonduri, necesare reabilitării clădirii școlii germane (fostul Liceu Forestier) situate în str.Măgurii, nr. 1. Dorim să amintim aici în special pe dl. primar Cătălin Muntean, dl. Costel Zdrob, dl Ovidiu Tomazeli, maestrul Nicolae Voiculeț, organistul Klaus Dieter Untch, dl. Adrian Bighei, dl. Marius Diaconu, dl. Petrică Buhnici, dra. Patricia Muntean și Fundația Rafael din Codlea.

Am rămas plăcut impresionați de faptul că mulți dintre cetățenii Codlei au fost receptivi la acest eveniment și au dat încă odată dovadă de spirit civic în vederea imbunătățirii condițiilor de învățământ din orașul nostru. Acest lucru a reprezentat mereu un obiectiv principal pentru activitatea parohiei noastre, astfel că în această clădire s-a investit în anul 2010 suma de 30.000 euro pentru efectuarea lucrărilor de instalare și montare a unui sistem de încălzire centralizată, astfel încât actul educațional să se desfășoare în condiții decente. De asemenea amintim că parohia noastră a donat în anul 2012, un număr de 10 calculatoare Liceului Teoretic Ioan Pascu din Codlea.

Și de data această, alături de suma colectată la bal, parohia noastră împreuna cu Asociația Sașilor Codleni din Germania își va aduce aportul prin contribuirea cu suma de 12.500 lei.

Toate aceste sume vor fi exclusiv alocate lucrărilor necesare refacerii acoperișului care este prioritară, urmând ca la anul cu ajutorul lui D-zeu să intre în procesul de reparații și fațada cladirii.

Sumele destinate acestor lucrări au fost depuse într-un cont special creat la CEC Bank pentru asigurarea transparenței tuturor tranzacțiilor financiare, astfel că orice plată se va efectua doar prin virament bancar în baza facturii emise de prestator. Precizăm că acest cont este disponibil oricărei persoane care dorește să doneze în continuare pentru realizarea lucrărilor aferente reabilitării acestei cladiri.

Dorim pe această cale să aducem mulțumiri și celor care se vor ocupa de lucrările de reabilitare și care vor suporta cu titlu gratuit manopera, respectiv SC O&M Edil SRL.

Este important să asigurăm copiilor noștrii indiferent de etnie sau confesiune posibilitatea de a a beneficia de cele mai bune și sigure condiții de învațământ și educație, deoarece ei reprezintă viitorul acestei comunități.”

Preot Paroh Andreas Hartig

liceu_forestier_codlea

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic