Scopul principal al USR Plus, îndepărtarea definitivă a PSD de la conducerea țării

0
785 vizualizari
views

USR Brașov și PLUS Brașov mulțumesc cetățenilor care și-au exercitat duminică dreptul la vot și, în mod special, celor care le-au acordat încrederea și votul lor. Mesajul fără echivoc al Alianței către aceștia este de a se prezenta la vot în cel de-al doilea tur de scrutin, pentru a duce la capăt ceea ce opoziția a început în Parlamentul României: îndepărtarea definitivă a PSD de la conducerea țării.
 
Braşovul a fost duminică printre primele judeţe din ţară în topul prezenţei la vot (53.73%), iar candidatul USR PLUS a fost a doua opţiune în preferinţele alegătorilor, atât în judeţ, cât şi în municipiu. Astfel, Dan Barna a obținut un rezultat de 18.05% la nivel de județ și de 22.49%, la nivelul municipiului Brașov. La nivel național, Dan Barna a primit voturile a peste 1,4 milioane de români, rezultat care confirmă că Alianța USR PLUS este a treia forță politică a țării.
 
Irineu Darău, preşedintele filialei județene USR Braşov:
Țin să le mulțumesc tuturor celor care au acordat încrederea Alianței USR PLUS și candidatului nostru, Dan Barna. De asemenea, le mulțumim mult delegaților în secții și tuturor membrilor și simpatizanților care s-au implicat în campanie. Ca de obicei, în toată această perioadă, am fost în stradă și am stat de vorbă cu oamenii. Vom rămâne activi și vom continua să muncim pentru a propune românilor soluții de reformare profundă a statului și a clasei politice. Îndemn alegătorii Alianței USR PLUS să meargă la vot în turul al II-lea și să dea un vot clar împotriva Vioricăi Dăncilă. Este esențial să ne prezentăm la fiecare rând de alegeri și să contribuim la ducerea PSD-ului în irelevanță.”
 
Ioan Radu – secretar general al organzaţiei judeţene PLUS Braşov:
Le mulțumim braşovenilor pentru numărul mare în care s-au prezentat la vot și, în mod special, celor care ne-au acordat încrederea. Mulțumim membrilor şi voluntarilor Alianței, care au fost zi de zi în stradă pentru a vorbi cu cetățenii, au împărțit materiale de campanie și au apărat votul ca reprezentanţi în secții din partea USR PLUS. Ne bucură faptul că românii din Diaspora au beneficiat de condiții mult mai bune pentru exercitarea votului şi au avut, astfel, o prezenţă la vot record, dorindu-şi pentru România debaronizare, reforme și debirocratizare.”

Rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale trebuie privit cu speranță. Până în urmă cu trei ani, când USR nu era parte din scena politică, scenariul de a avea un candidat la alegerile prezidențiale venit din societatea civilă părea imposibil. Alianța USR PLUS a demonstrat că nu este așa, asumându-și, împreună cu Dan Barna, să ducă lupta acestor alegeri și să arate întregii țări că se poate face politică altfel, că schimbarea este posibilă atunci când se implică oameni onești și competenți.
 
Campania a fost una grea. Echipele de voluntari ai Alianței USR PLUS au fost zi de zi prezente printre oameni, în toată țara și în Diaspora, începând cu perioada strângerii semnăturilor și până în ultima zi de campanie. Dan Barna a parcurs peste 11.000 de kilometri în țară, s-a întâlnit cu zeci de mii de români, a răspuns oricăror întrebări și a participat fără rezerve la singura dezbatere dinaintea turului I.

Pentru ambele organizații, urmează o perioadă de analiză și discuții, în teritoriu și în forurile de conducere, după care vor fi trase concluziile. Acestea vor fi punctul de plecare în pregătirea alegerilor locale și parlamentare din 2020. De acolo trebuie să înceapă reforma profundă care să producă efecte vizibile în viețile românilor.
 
Allen Coliban, senator USR Braşov, vicepreşedinte USR şi unul dintre coordonatorii campaniei pe judeţul Braşov:
La nivel național, rezultatul Alianței este sub nivelul așteptărilor și se impune o analiză din care să înțelegem unde am greșit și unde am fi putut să facem mai bine. La fel de important este să ne reamintim că lupta pentru reformarea României nu este un sprint, ci un maraton, și că obiectivele Alianței USR-PLUS se întind pe un cadru mai larg, de 4 cicluri electorale, miza fiind câștigarea alegerilor din 2020 – locale și parlamentare. 
 
Brașovul s-a remarcat printr-o prezență bună la vot, fiind pe locul 4 la nivel național, la o diferență de o sutime de procent de locul 3. Candidatul nostru a obținut aproape 50.000 de voturi în județ și 31.000 în municipiu, cifre ce reprezintă o bază bună de la care să construim campania pentru alegerile locale din 2020. Mulțumim brașovenilor pentru încrederea acordată!

Nicolae Iorga, responsabil de politici publice în cadrul organizației județene PLUS Brașov:
Vreau să mulțumesc, în primul rând, membrilor din Brașov ai Alianței, care au făcut o treabă fantastică în campanie, iar toată această muncă de echipă va fi un avantaj major pentru următoarele runde de alegeri – cele locale și cele parlamentare. Aș mai vrea să transmit un mesaj tinerilor, a căror prezență la alegerile Europarlamentare a fost foarte ridicată, dar pe care, de data aceasta, nu am reușit să îi convingem. Mesajul meu către ei este că orice schimbare începe prin vot. Însă dincolo de asta, vreau să îi asigur că Alianța USR PLUS este un real partener de dialog, suntem deschiși la orice ar avea să ne transmită și, mai ales, îi invităm alături de noi pentru a face împreună schimbarea pe care o doresc.”

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic