Școlile din Codlea și-au redeschis porțile cu un buget de 10 ori mai mare

0
4.094 vizualizari
views

Forfotă mare pe străzile din Codlea. Începe școala. Prima zi este la fel de emoționantă în fiecare an pentru elevi, părinți și dascăli deopotrivă. Prichindeii, cei care au lăsat grădinița pentru a se alătura programului de la școală au făcut primii pași în sălile de clasă, aduși de mână de părinții grijulii. Au urmat cei din ciclul primar și gimnazial. Florile oferite de elevii aranjați cu atenție pentru acestă zi specială au sensibilizat parcă și mai mult revederea cu dascălii. Zâmbete, îmbrățișări, revederea colegilor după vacanța de vară, nerăbdare și foarte multe lucruri de povestit. Acesta este tabloul începerii noului an școlar.

Din partea administrației locale, a Primăriei Municipiului Codlea, au participat la festivitățile de deschidere primarul Cătălin Muntean și viceprimarul  Mihai Cîmpeanu, care i-au felicitat pe copii și dascăli, dar și pe părinți, asigurându-i că în acest mandat prioritatea este învățământul, educația copiilor. În acest sens primarul Cătălin Muntean a ținut să precizeze că bugetul alocat este de 10 ori mai mare. Punctual, s-a făcut referire în primul rând la investiția de pe strada Horia pentru a aduce învățământul în tot orașul exclusiv dimineața, la sălile de sport de la școlile gimnaziale, la condițiile moderne de studiu prin sumele alocate Colegiului Simion Mehedinți și Liceului Teoretic Ioan Pascu.

Proiectul primul ghiozdan inițiat de Cătălin Muntean continuă și în acest an, iar elevilor merituoși cu medii de peste 8.50 li s-a promis bursă, un stimulent pentru a se autodepăși, însă mai cu seamă de recunoaștere a meritelor și performanțelor elevilor. De asemenea, primarul a felicitat Liceul Teoretic pentru implicarea ca partener în proiectul de integrare din fonduri europene. Așadar, burta pe carte și succes în noul an!

Toate pozele sunt publicate pe pagina noastră de facebook. CLICK AICI

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic