Schimbări drastice ale vremii: Temperatura va scădea chiar și cu 10 grade în doar două ore

0
157 vizualizari
views

Temperaturile ar putea să scadă în zilele următoare aproape de pragul înghețului în unele zone din ţară, după căldura neobișnuită din mijlocul toamnei.

În plus, vremea se răceşte accentuat, spun meteorologii, temperatura va scădea chiar și cu 10 grade în 2-3 ore, iar ploile vor cuprinde o suprafaţă tot mai mare, potrivit Antena3.ro.

La munte, poate apărea lapoviță și ninsoare, după ce duminică va pătrunde în România o masă de aer rece, de origine arctică, care va dizloca rapid aerul cald existent.

Weekendul va aduce o vreme foarte capricioasă, cu variații mari de temperatură, intervale cu vânt puternic în mai multe zone și ploi locale.

Noaptea dinspre vineri spre sâmbătă, 7 octombrie, va fi destul de rece în jumătatea nordică a țării, dar și în sud-vest. Local, în zonele de vale, temperatura va scădea dimineața sub 4-5 grade.

În ciuda dimineții răcoroase, ziua va fi caldă și însorită. În estul și sud țării, maximele vor atinge 24-27 de grade la prânz, dar valori de peste 20 de grade se vor înregistra și în celelalte regiuni.

În același timp, vântul va începe să se intensifice în zonele de munte, în special în Carpații Orientali, unde sunt așteptate rafale de peste 70-80 km/h.

Duminică, 8 octombrie, dacă în prima partea zilei termometrele vor arăta până la 25-27 de grade în unele zone, după-amiaza va pătrunde dinspre nord o masă de aer rece, de origine arctică, care va dizloca rapid aerul cald existent.

În Carpații Orientali este posibil să ningă

Contrastul din cele două mase de aer va fi impresionant, mai ales în jumătatea estică a țării, unde temperatura va scădea chiar și cu 5-10 grade în doar 2-3 ore!

Bineînțeles, o răcire atât de bruscă va fi însoțită de intensificări puternice ale vântului, cu aspect de vijelie. Local, în Moldova, Dobrogea, nord-estul Munteniei și în zonele de munte, rafalele maxime pot atinge și depăși 80-90 km/h.

Frontul va fi însoțit și de unele ploi locale, în general slabe cantitativ în afara arealelor montane.

Pe culmile din nordul Carpaților Orientali, sunt posibile și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, potrivit sursei citate.

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic