Schimbarea la Faţă a Domnului, sărbătorită pe 6 august în fiecare an, ocupă un loc foarte important în activitatea publică a Mântuitorului Iisus Hristos. Este vorba de un miracol ce face parte dintr-o categorie mai restrânsă ca număr, adică minunile săvârşite asupra propriei Persoane, cea mai importantă fiind, evident, Învierea Sa din morţi. Dar şi această categorie de miracole, ca şi celelalte două (minunile asupra oamenilor şi cele asupra mediului înconjurător), s-a adresat tot omului, pentru care din iubire Dumnezeu s-a coborât atât de mult spre a-i restaura firea pervertită, consecinţă a căderii primordiale (paradisiace).
Importanţa acestui moment prezentat de evangheliştii sinoptici (Matei în cap. 17, Marcu în cap. 9 şi Luca în cap. 9) n-o putem înţelege nici măcar parţial decât numai dacă urmărim contextul biblic. Evident, ca orice minune a Domnului, Schimbarea Sa la Faţă n-a fost făcută în scop teatral, pentru spectacol sau demonstraţie de forţă, ci scopul urmărit a fost ridicarea omului spre Dumnezeu, spre mântuire.
Astfel, aflându-se împreună cu ucenicii Săi în localitatea Cezareea de unde era originar Filip, unul dintre discipolii Săi, Mântuitorul Hristos consideră că e momentul să le pună o întrebare legată de Persoana Sa: „Cine zic oamenii că sunt Eu… ? Dar voi cine ziceţi că sunt ?” (Mt. 16, 13; 15). Sigur, poporul obsedat de profetism vede, spun ucenicii, în Iisus un profet, chiar reactualizarea unui precursor, precum Ilie, Ieremia, Ioan Botezătorul etc..
[Nota bene: Acest verset (Mt. 16, 14) este folosit de către unii ”teologi” (Oreste), ca un text argumentativ, o mărturie biblică pentru falsa doctrină ce n-are nicio legătură cu creştinismul, ci e o formulă soteriologică (de mântuire) de origine extrem-orientală, numită reîncarnare, metempsihoză sau metensomatoză, care ştim ce susţine. După cum vedem din text, Mântuitorul Hristos trece peste această credinţă, nedându-i nicio importanţă, importantă fiind mărturisirea discipolilor Săi.] La această întrebare, Petru care se face acum purtătorul de cuvânt al ucenicilor, face mărturisirea mesianităţii şi a divinităţii lui Iisus Hristos: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu!” (Mt. 16, 16), lucru care îi aduce laude deosebite din partea Mântuitorului: „Fericit eşti tu Simone, fiul lui Iona…” (Mt. 16, 17).
Domnul, văzându-le credinţa, consideră că e timpul să le facă şi el o mărturisire, şi anume le anunţă pentru prima dată viitoarele Sale patimi, inclusiv Moartea, dar şi Învierea. Reacţia lor a fost plină de dezamăgire, şi Petru, ce mai devreme îi mărturisise dumnezeirea, acum îl dojeneşte: „Fie-Ţi milă de Tine…” (Mt. 16, 22). Replica Mântuitorului a fost de această dată foarte aspră: „Mergi înapoia Mea, Satano !” (Mt. 16, 23).
Prin urmare, încrederea ucenicilor în El a scăzut subit, odată cu această primă prevestire a patimilor. Iată de ce era nevoie de o nouă şi cutremurătoare minune, minunea Schimbării la Faţă.
Aceasta a avut loc după şase zile, pe muntele Tabor, în nordul Ţării Sfinte, în provincia Galileea, aproape de oraşul Nazaret, în prezenţa a trei dintre cei mai devotaţi discipoli: Petru şi fraţii Iacob şi Ioan. Atunci, Faţa Lui a strălucit ca soarele, iar veşmintele I s-au făcut albe ca lumina (Mt. 17, 2). Despre ce este vorba ? Este vorba de lumina dumnezeiască, lumina vieţii veşnice, pentru că Dumnezeu este Lumină (In. 8, 12), lumină pe care Mântuitorul Iisus Hristos o avea permanent în Sine, însă şi-o acoperea pentru a nu-i orbi pe oameni cu strălucirea ei. De această dată, iată, şi-o descoperă înaintea ucenicilor Săi pentru a le întări credinţa.
Remarcăm apoi, la această minune, prezenţa a două personalităţi foarte importante ce au trăit cu mult timp înainte: Moise şi Ilie, vorbind cu Iisus (Mt. 17, 3). De ce ei ? Moise este reprezentantul Legii Vechi, cel care a primit de la Dumnezeu pe Muntele Sinai Legea Vechiului Testament, Lege care a pregătit Noul Testament adus de Mântuitorul Iisus Hristos. Iar Ilie îi reprezenta pe toţi proorocii Vechiului Testament, cei care au prevestit venirea lui Mesia. Cei doi, de fapt, prin prezenţa lor au confirmat ceea ce mărturisise Petru mai devreme, mesianitatea şi dumnezeirea lui Iisus Hristos.
Simţind mângâierea luminii dumnezeieşti şi atmosfera paradisiacă, Petru a fost atins de o euforie nemăsurată pe care şi-o mărturiseşte pe loc: „Doamne, bine ne este să fim aici…” (Mt. 17, 4). Minunea însă a continuat printr-o revelaţie foarte importantă: descoperirea sau epifania Sfintei Treimi, ce mai avusese loc la Botezul Domnului. Însă de această dată Duhul Sfânt nu se arată în chip de porumbel, ci în chip de „nor luminos”, iar Tatăl prin glasul Său ceresc mărturiseşte: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit; de Acesta să ascultaţi!”(Mt. 17, 5). Ucenicii cad la pământ uimiţi şi înspăimântaţi, dar convinşi din nou că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, o Persoană a Trinităţii. Apoi minunea se sfârşeşte, iar ei sunt opriţi de Învăţătorul lor să o mărturisească oamenilor până la Învierea Sa din morţi. E clar de ce: n-ar fi fost înţeleasă, ci ar fi produs multă sminteală (scandal) în popor.
Evident, minunea Schimbării la Faţă a fost unică, iar măreţia ei la care au avut privilegiul să asiste doar trei dintre discipolii Domnului nu poate fi cuprinsă deplin cu mintea şi imaginaţia nici măcar de cei mai mari pictori din toate timpurile. Este un prilej de meditaţie pentru creştini, mai ales că avem nevoie fiecare de o reală schimbare lăuntrică. Dar ea se va produce doar ţinând cont de îndemnul lui Dumnezeu Tatăl: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit; de Acesta să ascultaţi!”
Preot Dr. Laurențiu Nistor
Vineri, 6 august, la Biserica Schimbarea la Față din municipiul Codlea, va fi oficiată slujba religioasă cu ocazia hramului bisericii.
