Săptămâna prevenirii criminalității – Siguranța pe internet

0
1.234 vizualizari
views

În a doua zi a „Săptămânii prevenirii criminalităţii”, activitățile desfășurate  de polițiștii brașoveni au avut ca scop prevenirea victimizării minorilor.

Elevii claselor a X-a și a XI-a de la Colegiul Național de Informatică „Grigore Moisil” Brașov au participat la o dezbatere pe tema prevenirii victimizării tinerilor în mediul on-line, iar elevii claselor a V-a și a VI-a de la Școala Gimnazială nr. 9 „N. Orghidan” Brașov au fost angrenați în jocuri de rol pe tema cyberbulling-ului.

La activități au participat specialiști de la Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Brașov și ai Organizației Salvați Copiii – Filiala Brașov, care au adus în atenția elevilor riscurile asociate utilizării internetului, implicațiile psihologice și efectele negative pe termen scurt și lung ale hărțuirii cibernetice.

Poliţiştii de proximitate și poliţiştii de la posturile de poliţie rurală au organizat şi desfăşurat sesiuni de comunicări cu elevii din unităţile de învăţământ gimnaziale şi liceale din judeţul Braşov, pe aceeași temă, siguranța de internet dar și pe tema siguranței pe drumul către și de la școală.

Pentru prevenirea victimizării copiilor și adolescenților, Poliția recomandă părinților:

  • supravegheați activitatea copiilor dumneavoastră pe Internet;
  • folosiți Internetul împreună cu copiii, căutați cu ei informații care să-i intereseze;
  • așezați computerul conectat la Internet într-o zonă deschisă, de unde puteți ușor supraveghea copiii, de preferat în camera de zi;
  • folosiți anumite mecanisme de control parental și instalați instrumente de filtrare a Internetului, ca măsuri suplimentare de supraveghere;
  • arătați copiilor cum să folosească setările de siguranță;
  • învățați copiii să nu dea niciodată date personale sau poze celor cu care corespondează pe Internet;
  • explicați copiilor că nu este bine să stabilească, fără acceptul dumneavoastră, întâlniri cu persoane pe care le cunosc doar de pe Internet. Discutați despre riscurile la care se pot expune;
  • încurajați copiii să vă spună dacă cineva din mediul online îi face să se simtă inconfortabil ori le provoacă teamă;
  • îndrumați copiii să aibă o atitudine responsabilă, cuviincioasă inclusiv pe Internet, să nu transmită vulgarități, amenințări sau injurii;
  • în cazul în care sesizați schimbări negative în comportamentul copiilor, discutați cu aceștia și încercați să aflați cauzele care au generat aceste modificări.

Săptămâna prevenirii criminașității a continuat prin organizarea unei întâlniri de către Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Direcția de Servicii Sociale Brașov cu beneficiari ai Centrului pentru Persoane Vârstnice din municipiul Brașov, persoane cu dizabilități și asistenți personali, în scopul sesibilizării acestora cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecție, precum și prezentarea consecințelor ce decurg din comiterea înșelăciunilor prin diverse metode, furturilor din locuințe și tâlhăriilor.

Un polițist de la Biroul de Investigații Criminale Brașov a prezentat cazuistica cu care se confruntă în munca de zi cu zi pe această linie, iar un polițist de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Brașov a prezentat tehnici de autoapărare în cazul unei agresiuni fizice sau a unei tâlhării.

În mediul urban, polițiștii au prezentat materiale informativ-preventive privind infracțiunile contra patrimoniului reprezentanților asociațiilor de proprietari, iar în mediul rural au distribuit materiale cu recomandări preventive și au consiliat cetățenii în scopul prevenirii furturilor din locuințe, case în construție, case de vacanță și înșelăciunilor prin atribuirea de nume sau calități mincinoase.

Pentru siguranța dumneavoastră, Poliția vă recomandă:

  • nu efectuați nici un transfer bancar și nu înmânați bani unor persoane necunoscute care sunt trimise la ușa dumneavoastră;
  • interziceți accesul în locuință persoanelor străine ce pretind că reprezintă diverse instituții sau oferă servicii și care nu se pot legitima;
  • verificați la administratorul blocului dacă a fost solicitat serviciul vreunei companii sau la instituțiile care oferă servicii de utilitate publică, dacă se execută lucrări sau reparații în zona în care locuiți;
  • evitați să cumpărați produse (cosmetice, electrocasnice, aparatură electronică) la preț de chilipir și nu primiți în casă persoane care comercializează diverse obiecte;
  • nu legați cu ușurință prietenii noi și nu vă grăbiți să dați informații persoanelor pe care le-ați cunoscut aparent întâmplător;
  • când părăsiți domiciliul, verificați dacă ați închis bine ușile și ferestrele;
  • nu permiteți intrarea odată cu dumneavoastră în incinta imobilului și nu urcați în lift cu persoane necunoscute;
  • instruiți copiii să nu poarte asupra lor obiecte de valoare atunci când merg la școală și să evite folosirea telefonului mobil pe stradă.
Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic