Roxana Mînzatu: Guvernul liberal insistă să-și demonstreze incompetența în domeniul educației naționale!

0
559 vizualizari
views

Roxana Mînzatu, deputat PSD Brașov, reacționează vehement la ultima ispravă a Ministerului Educației, care nu le va da profesorilor niciuna din cele 250.000 de #tablete pe care urmează să le achiziționeze, deși anterior reprezentanții ministerului au afirmat că o parte a dispozitivelor electronice vor ajunge și la dascăli.

“Deși pe 15 iulie ministrul Educației anunța cu fast că va achiziționa 250.000 de tablete care vor ajunge la #elevi și #dascăli defavorizați, 5 zile mai târziu, pe 20 iulie, prin Ordinul de ministru 4.738/2020 s-a luat decizia ca niciuna dintre aceste tablete să nu ajungă la #profesori. O măsură care denotă incompetența guvernanților pentru că, pe de o parte, îi discriminează pe profesorii care nu vor avea sprijin pentru a preda, iar pe de altă parte, îi afectează pe elevii cărora nu va avea cine să le predea, efectiv”, a declarat Roxana Mînzatu.

În plus, subliniază deputatul PSD, prin același ordin, vor primi tablete elevii care nu dețin personal sau în familie niciun dispozitiv electronic cu conexiune la internet, în contextul în care aproape toate telefoanele mobile din ziua de astăzi vin cu o conexiune la internet.

“Dacă nu era suficient faptul că profesorii defavorizați nu primesc tablete pentru a le preda elevilor, am văzut că în Ordinul de ministru este cuprinsă o #condiție absolut #aberantă. Vor primi aceste tablete doar elevii care nu dețin personal sau în familie nici un dispozitiv electronic cu conexiune la internet. Toate acestea în condițiile în care orice telefon din ziua de astăzi, sub o formă sau alta, are conexiune la internet. Mai mult decât atât, decizia legată de distribuirea efectivă a tabletelor va fi luată de un Comitet condus de Raluca Turcan, pe care nu o recomandă nimic în acest sens. #Guvernul continuă să calce în picioare #legi adoptate în #Parlament și mă refer, în cazul de față, la legea pe care am ințiat-o la solicitarea Consiliului Național al Elevilor, prin care toți dascălii și elevii care au nevoie de ajutor trebuie dotați de Ministerul Educație cu o tabletă sau cu un laptop având conexiune la internet”, a afirmat deputatul PSD.

Roxana Mînzatu este inițiatoarea Legii 109/2020, de completare a Legii Educației Naționale, prin care se stabilește că elevilor și profesorilor trebuie să le fie asigurate laptopuri sau tablete, conectate la internet, pentru a putea participa la activitățile de #educație online. Textul legii 109 este redat mai jos:

Se completează articolul 70 din legea educației naționale:
”Ministerul Educației și Cercetării asigură elevilor și profesorilor infrastructura necesară, constând în dispozitive și acces la internet, pentru accesarea Bibliotecii Școlare Virtuale, Platformei școlare de e-learning și a altor platforme educaționale agreate.
Se completează articolul 94 din legea educației naționale:
”Ministerul Educației și Cercetării asigură, la cerere, fiecărui cadru didactic și fiecărui elev un dispozitiv – laptop sau tabletă, conectat la internet, pentru a putea participa la activitățile de e-learning.”

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic