Roxana Mînzatu: ”Am cerut includerea Țării Făgărașului în Acordul de Parteneriat al României cu Comisia Europeană”

0
668 vizualizari
views

Deputatul PSD Roxana Mînzatu a solicitat Ministerului Fondurilor Europene includerea microregiunii Țara Făgărașului în Acordul de Parteneriat dintre Guvernul României și Comisia Europeană. Mai exact, este vorba despre menționarea în Acordul de Parteneriat a Microregiunii ca teritoriu care va folosi mecanismul ITI – Investiție Teritorială Integrată – pentru a folosi fondurile europene într-un buget dedicat acestui teritoriu. Acordul de Parteneriat este documentul oficial, de bază, care stabilește cum va folosi România cele 30 miliarde euro aferente Politicii de Coeziune din perioada 2021-2027.

”În 18 august 2020 a fost promulgată legea 176/2020 prin care se inițiază Programul național pilot de descentralizare, în vederea utilizării instrumentului ITI Investiție Teritorială pentru teritoriile cuprinse în următoarele structuri asociative: Asociația de Dezvoltare Intercomunitară «Moții, Țara de Piatră» – Apuseni, Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară – ITI Microregiunea Țara Făgărașului, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară – Dezvoltare Sustenabilă și Integrată în Țara de Sus – Botoșani și Suceava. Legea 176/2020 este o lege la care am contribuit și eu cu amendamentul referitor la Țara Făgărașului.

La scurt timp după promulgarea legii, în 26 august 2020, Ministerul Fondurilor Europene a publicat un prim draft al Acordului de Parteneriat pentru perioada de programare a fondurilor UE 2021-2027. În această primă formă publicată, Acordul de Parteneriat nu cuprinde nicio referire la cele trei teritorii menționate mai sus, deci nici la Microregiunea Țara Făgărașului. Singurele teritorii explicit menționate sunt Delta Dunării și Valea Jiului.

 

De aceea, într-un sens constructiv, am transmis Ministrului Fondurilor Europene, în data de 29 septembrie 2020, o Întrebare, ca parte a procedurii de control parlamentar, atât pentru a sublinia cât de important este să nu ratăm acest moment al negocierilor cu Comisia Europeană pentru a include teritoriile din zonele Apuseni, Făgăraș și Botoșani/Suceava în următoarea versiune a Acordului de Parteneriat dar și pentru a afla stadiul celorlalți pași care trebuie făcuți de Guvern în aplicarea legii 176/2020:

  1. Începerea dialogului instituțional cu asociațiile constituite în cele 3 teritorii
  2. Includerea în dialogul instituțional și a Agențiilor pentru Dezvoltare Regională relevante
  3. Alocarea de fonduri europene pentru furnizarea de asistență tehnică în vederea elaborării strategiilor de dezvoltare necesare acestor trei teritorii pentru a atrage finanțarea UE prin mecanismul ITI,
  4. Includerea celor 3 Asociații în structurile parteneriale pentru Acordul de Parteneriat și pentru Programele Operaționale relevante,

 

În întrebarea pe care am transmis-o am subliniat că acest mecanism – Investiție Teritorială Integrată – este cel care va permite finanțarea cu fonduri UE de proiecte în domeniul infrastructurii pentru turism, al valorificării patrimoniului cultural și natural al zonei. În absența acestui mecanism, Țara Făgărașului, care include teritorii din județele Brașov și Sibiu, nu va putea atrage fonduri europene în domeniul turismului și, astfel, noi toți vom irosi o șansă uriașă de creștere economică și socială pentru zonă.

De asemenea, în calitate de deputat de Brașov, în documentul pe care l-am transmis către Ministrul Fondurilor Europene am cerut și un răspuns clar și ferm din partea Guvernului României – dacă își asumă sau nu respectarea legii 176/2020, adică folosirea instrumentului ITI în microregiunea Țara Făgărașului în perioada de programare a fondurilor europene 2021-2027”, a declarat Roxana Mînzatu.

Conținutul integral al Întrebării adresate Ministrului Fondurilor Europene dar și demersuri trecute pe același subiect – Investiție Teritorială Integrată în Țara Făgărașului, aici:

https://www.roxanaminzatu.ro/deputat-psd/includerea-tarii-fagarasului-in-acordul-de-parteneriat-al-romaniei-cu-comisia-europeana-in-aplicarea-legii-176-2020.html

Conținutul Acordului de Parteneriat, pus în consultare publică de către Ministerul Fondurilor Europene din 26 august 2020:

http://mfe.gov.ro/wp-content/uploads/2020/07/d3e42c68a072a75dbc279d807b8a2b72.pdf

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic