Sprijinirea antreprenoriatului în România a fost printre prioritățile majore ale Guvernului PSD în ultimii doi ani și jumătate. Alocarea de fonduri nerambursabile în 2017-2019 s-a focusat, atât pe lansarea de mii de noi afaceri (și aici avem exemplele programelor StartUpNation, POCU România Start Up Plus, POCU Diaspora Start Up), dar și pe dezvoltarea de noi investiții majore, generatoare de locuri de muncă (în special schema de ajutor de stat susținută de Ministerul Finanțelor Publice, care susține în ultimul an peste 28 de investiții private majore, în valoare de circa 3 miliarde lei).
Începând cu 8 iulie 2019 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pune la dispoziția antreprenorilor o nouă linie de finanțare, în valoare de 75 milioane de euro, susținută din fonduri U.E.
Fondurile nerambursabile oferite prin Programul Operațional Regional (POR) sunt pentru microîntreprinderile (companii care aveau maxim 9 angajați în ultimul bilanț financiar-contabil depus) care doresc sa investească în capacitatea lor de producție sau de prestare servicii.
E important de subliniat că această linie de finanțare se adresează firmelor care deja funcționează, adică celor care au un istoric de minim un an vechime. Mai mult, cu banii europeni atrași, companiile vor putea să dezvolte firma în mediul urban – adică în orașe sau municipii. Companiile care deja funcționează în mediul urban se pot dota sau dezvolta, iar companiile care funcționează în mediul rural pot să investească într-un nouă capacitate de producție sau prestări servicii din mediul urban.
Concret, prin Programul Operațional Regional, firmele vor putea accesa fonduri europene între 25.000 Euro și 200.000 Euro pentru:
- construirea, modernizarea, extinderea spațiului de producție/ prestare servicii
- dotarea cu active corporale, necorporale, inclusiv instrumente de comercializare on-line.
- Desigur, companiile vor depune cereri de finanțare și vor concura între ele pentru banii europeni oferiți. Competiția între companii va fi una regională, nu națională. De aceea, antreprenorii trebuie să știe de la bun început care sunt sumele disponibile în fiecare regiune de dezvoltare. Regiunea Nord-Est va avea la dispoziție circa 26 milioane euro, regiunea Sud-Est va avea la dispoziție circa 13 milioane Euro, regiunea Sud-Vest va avea de accesat tot 13 milioane euro, regiunea Vest dispune de aproape 11 milioane euro, iar regiunea Centru are la dispoziție circa 14,5 milioane euro.
- Nu toate activitățile economice sunt eligibile. Majoritatea activităților de producție sunt eligibile, unele activități de prestări servicii sunt acceptate. De exemplu, investiții în businessuri care vizează sănătatea și practicarea sportului sunt eligibile. O listă completă a codurilor CAEN acceptate în program a fost publicată pe siteul www.inforegio.ro alături de ghidul de accesare a programului.
- Pe lângă ajutorul nerambursabil accesat, compania va trebui să contribuie cu o cofinanțare proprie de minim 10% din valoarea investiției. În măsura în care o companie este dispusă să cofinanțeze cu mai mult de 10% proiectul, ea va câștiga punctaj și, deci, șansa de a obține fondurile. Vorbind de punctajul unui proiect, trebuie să știm că și numărul de locuri de muncă nou estimate a fi create, ca urmare a utilizării fondurilor, va primi punctaj. Grila de acordare a punctajului pentru un proiect este, de asemenea, publicată pe siteul www.inforegio.ro
- Încurajez antreprenorii care doresc să își ducă mica afacere la următorul nivel, să aibă încredere în businessul lor. dar și în banii europeni și să acceseze acest program de finanțare lansat de Guvernul PSD. Ne dorim să folosim banii europeni exact acolo unde putem genera mai multă valoare adăugată pentru economia României.