Risc ridicat de avalansă în Carpații Meridionali

0
28 vizualizari
views

Salvamontișii au transmis că în Carpaţii Meridionali riscul de producere a unor avalanşe este de 3 din 5, în condiţiile în care 5 reprezintă gradul maxim de pericol.

”La peste 1800 de metri, zăpada proaspătă depusă în ultimele 24 de ore este uşoară, cu coeziune scăzută între cristale, dar şi faţă de stratul aflat dedesubt. În zona crestelor sunt formate plăci de vânt, iar pe văi sau şi în zonele adăpostite sunt acumulări mari de zăpadă. Stratul mai vechi, aflat dedesubt, este format din zăpadă întărită, având intercalate cruste de gheaţă. Temperaturile coborâte vor încetini transformările cristalelor de zăpadă deja existente, care nu îşi vor modifica esenţial structura”,  au anunţat, recent, cei de la Salvamont Braşov.

Pe pantele suficient de înclinate se pot declanşa avalanşe spontane, de dimensiuni medii, prin alunecarea zăpezii nou depuse peste straturile mai vechi şi izolat dislocarea acestora sau ruperea şi alunecarea plăcilor de vânt din apropierea crestelor, riscul fiind amplificat la supraîncărcări.

„În zona 1500-1800 metri, stratul de zăpadă nou-depus a crescut, astfel încât, pe pantele înclinate, zăpada proaspătă va putea aluneca peste stratul mai vechi şi stabilizat, ducând la declanşarea de avalanşe dimensiuni mici şi medii, riscul declanşării fiind amplificat la supraîncărcări”, a mai precizat Salvamont.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic