Marți, 6 februarie 2018, începând cu ora 18.30, Cvartetul Filarmonicii brașovene, Gaudeamus Quartet, va oferi publicului iubitor de muzică de cameră un recital generos ce cuprinde lucrări de J. Haydn – Cvartetul op. 20 nr. 5 în fa minor si Cvartetul op. 27 în sol minor de E. Grieg. O interpretare a unor creații de mare inspirație, trăită și redată auditoriului din perspectiva membrilor cvartetului: Lucia Neagoe- vioara I, Raluca Irimia – vioara a II-a, Leona Varvarichi – violă și Ștefan Neagoe – violoncel, ce ne propun o călătorie muzicală, o întoarcere în timp. Astfel, artiștii ne vor transpune prin programul ales în tumultul anilor de după 1730, unde regăsim spiritul unei Europe agitate. Haydn, trăind acele în acele timpuri, și-a petrecut cea mai mare parte a vieții retras, în serviciul unui principe, concentrându-se pe „muzica de casa” (Hausmusik) a unui senior. El a reușit să dea istoriei muzicale tipare ale genurilor clasice.
Cei 4 artiști ne propun continuarea călătoriei către perioada anilor 1850, prin intermediul lucrărilor compozitorului Edvard Grieg, unul dintre reprezentanții de frunte ai muzicii romantice eropene.
„Perfectioniști, cu o impresionanta cultura a sunetului in ansamblu, vor prezenta un program ce intra in atentia publicului ca fiind un recital la cote remarcabile, intr-o varietate impresionanta de manifestari artistice.”