Promenada Codlei arhiplină la concertul din 28 aprilie 2012

1
1.977 vizualizari
views

Asociaţia Civică ,,Muntean Cătălin” a oferit codlenilor sâmbătă, 28 aprilie 2012, un spectacol de excepție cu participări extraordinare: DIRECȚIA 5, Ioan Bocsa şi Ionuţ Fulea acompaniaţi de orchestra condusă de maestrul Ovidiu Barteş.  Violonistul (de numai 14 ani) Păun Răzvan Laurenţiu, elev al Liceului de Muzică Tudor Ciortea din Brașov și solistele Bianca Dumitru  și Nereea Badea au excelat pe scenă. Manifestarea cultural-artistică a fost prezentată de doamna Silvana Enache.

Încă de vineri, 27 aprilie, a fost amplasată o scenă metalică lângă fântâna arteziană, iar echipa care a asigurat partea logistică a spectacolului s-a apucat serios de treabă.

Ingredientele acestei seri de succes au fost: publicul numeros, de toate vârstele, vremea frumoasă, sonorizarea de 20.000 de watti, luminile, ecranul de 6 metri și mai ales muzica ce a acoperit o diversitate de gusturi!

,,Spectacolul a fost pentru toți, cu de toate. Mie mi-a plăcut pentru că a cântat Ionuț Fulea – Cântec de cătănie. Pentru domnul Bocșa nu găsesc cuvintele care să exprime respectul meu.”, ne-a declarat doamna Codruța Sumanariu.

Direcția 5 a oferit un show de zile mari, spre deliciul publicului, care a cântat  și aplaudat la cote maxime.

Spectacolul de lumini din finalul serii a umplut de culoare promenada codleană.

Evenimentul a marcat lansarea canditaturii lui Muntean Cătălin George în cursa pentru locul de frunte la Primăria Codlea.

Liderul PNL, domnul Crin Antonescu, candidat la președenția României, l-a susținut în Promenadă pe Cătălin George Muntean în fața codlenilor:

,,Astăzi am venit aici pentru că vrem să fim alături sufletește de un om care merită să fie susținut de către dumneavoastră. Să fim alături de domnul Cătălin George Muntean, viitorul primar al Codlei. Țara aceasta are mari necazuri. Țara aceasta are însă și mari bogății. Are bogății naturale dar și bogății umane. Are resurse umane. Are oameni harnici, are oameni curajosi, are oameni capabili să-și ia soarta în mâini și să facă lucrurile bune pentru ei și pentru această țară. Un astfel de om care poate arăta oricui ce-a făcut în viața lui  până acum, ca un om foarte tânăr încă, este Cătălin Muntean și dacă vreți să poată face și pentru comunitatea dumneavoastră ce a făcut în plan economic, acordați-i încrederea. Astfel de oameni vor scoate România din fundătura în care se află. Astfel de oameni și generația acestor oameni vor duce România mai departe.”

Alte prezențe politice notabile în Promenada Codlei: domnul Aristotel Căncescu, președinte al Consiliului Județean Brașov, domnul Daniel Constantin, liderul Partidului Conservator, Domnul Ioan Diniță, președinte al PC la nivel județean și domnul Donțu Mihai, deputatul de Codlea.

Parteneri media ai evenimentului au fost: Codlea-Info, Mix TV, Antena 1, Radio Brașov, Radio Codlea, Super FM și Brașovul tău.

GALERIE FOTO

CLICK pe paginile 2 şi 3 pentru a vedea toate pozele

sau

conectează-te pe Facebook şi vezi galeria completă >AICI<

Ionuţ Fulea şi Ioan Bocşa – Orchestra Ovidiu Barteş

Bianca Dumitru – LIVE Codlea

Paun Razvan Laurentiu – LIVE

Directia 5 – LIVE Codlea

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

1 COMENTARIU

  1. Demult nu am mai vazut un spectacol live in Codlea de asemenea calitate, am fost profund emotionat pentru ca si eu la randul meu as putea sa fac fericiti acesti oameni din Codlea care merita mai mult decat indiferenta din partea celor care au profitat de votul lor pana acum.
    Codlea merita o schimbare radicala, sa fie pentru toti cei ce locuiesc in ea nu numai pentru unii care au avut puterea in mana pana acum.
    Sper ca si altii ca mine sa se trezeasca si sa voteze pe cei ce merita.
    DOAMNE AJUTA!!!!!

Comments are closed.