Proiectul ”Case pentru tinerii din Codlea” ucis din fașă la ședința de consiliu local

0
2.479 vizualizari
views

Proiectul de hotărâre inițiat de viceprimarul municipiului Codlea prin care urma să fie atribuit teren de casă în zona Maial pentru tineri, după criterii bine stabilite, NU a trecut de votul consilierilor locali la ședința ordinară din luna martie. Se pare că, în viziunea aleșilor, bucata de teren pe care s-ar fi construit aceste case pentru copiii noștri nu sunt mai importante decât spațiul liber de grătare și iarbă. Motivarea consilierilor care s-au opus proiectului a fost aceea a păstrării locului așa cum este. 

Trebuie specificat faptul că zona propusă pentru construcții nu este în partea de agrement a maialului, ci face parte dintr-o bicată câștigată de primărie și retrocedată printr-un proces de uzucapiune, astfel că motivarea consilierilor care au spus NU proiectului nu se susține. 

Cel mai supărat pare să fie viceprimarul Cîmpeanu Mihai, care declară pe pagina sa de facebook următoarele:

Din păcate, proiectul de hotărâre privind aprobarea destinației unor terenuri, situate în zona Maial, pentru construcția de locuințe proprietate personală în conformitate cu Legea 15/2003, A PICAT la vot în ședința de ieri, 26 martie, a Consiliului Local al Municipiului Codlea.
Important de precizat faptul că primăria nu poate achiziționa terenuri decât în anumite condiții și respectând legislația în vigoare.
Sunt dezamăgit de faptul că anumiți consilieri, unii dintre ei având mai multe mandate la activ, deși declarativ sunt interesați de bunul mers al comunității, au găsit de cuviință să voteze împotriva acestui proiect, neintersându-i câtuși de puțin faptul că primim constant cereri de la tineri care întrunesc condițiile Legii 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală.
V-aș recomanda să-i întrebați dumneavoastră pe colegii consilieri care au votat împotrivă sau s-au abținut, ce anume i-a determinat să fie contra acestui proiect, care venea în sprijinul tinerilor din localitatea noastră. 
Probabil o să vă spună povești despre cum vrem să distrugem Maialul, că avem cine știe ce interese, fără să precizeze că, în acest moment, este singura zonă unde puteam să punem în aplicare proiectul. 
O altă scuză în spatele căreia s-ar putea ascunde pentru decizia lor ar viza faptul că de acest proiect ar fi beneficiat un număr mic de tineri, comparativ cu cererile de solicitare. Dragii mei, indiferent câte loturi ar fi fost date prin acest proiect, trebuia să începem de undeva. 
Nu voi renunța să inițiez proiecte de hotărâre care să aibă la bază nevoile reale ale cetățenilor din municipiul nostru, chiar dacă, în opinia unora dintre colegii din opoziție, sunt lipsit de experiență politică și, prin urmare, nu pot „aduce” nimic nou. Se înșeală amarnic! Eu sunt la început de carieră politică, pe când ei v-au demonstrat cine sunt și de ce sunt capabili. Și aici mă refer la oamenii din opoziție de la care aveam anumite așteptări.
Domnilor consilieri cu vechime în politica codleană le-aș adresa o întrebare: dumneavoastră ce-ați făcut pentru tinerii noștri în mandatele trecute, când aveați majoritate confortabilă în Consiliul Local?

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic