Primul zbor de pe Aeroportul Internațional Ghimbav-Brașov, tot mai aproape de realitate!

3
12.246 vizualizari
views

Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, a semnat în cursul zilei de 9 iunie contractual pentru ultimele anexe ale Aeroportului Internațional Ghimbav – Brașov, licitația fiind câștigată de către firma BOG’ART SRL – UTI Grup SA – UTI Facility, cea care a construit și terminalul de pasageri al aeroportului.

Lucrările intră astfel în linie dreaptă, după ce anul trecut cele 7 anexe contractate de către o altă firmă de la Sibiu au stagnat, iar constructorul nu și-a îndeplinit condițiile și termenele din caietul de sarcini.

Terminalul de pasageri are sectoare destinate curselor interne, cu zona de îmbarcare pentru VIP-uri care dispune de două ghişee şi o poartă de îmbarcare, precum şi cu cele opt birouri de Check-In care vor fi la dispoziţia pasagerilor, pentru aceştia din urmând să existe trei porţi de îmbarcare. Tot la parter, în zona de intrare în aeroport vor funcţiona birouri pentru reclamaţii şi bagaje pierdute, un cabinet medical, birouri pentru schimb valutar, închirieri auto şi agenţii.

Accesul la etaj se realizează prin intermediul unei scări rulante care este montată şi urmează să fie pusă în funcţiune, al unor scări clasice şi al lifturilor, acestea din urmă fiind deja funcţionale. La etaj sunt amplasate Plecările Internaţionale, cu săli de aşteptare, spaţii pentru controlul paşapoartelor şi şapte porţi de îmbarcare.

Din această zonă se pot vedea celelalte componente ale infrastructurii Aeroportului Internaţional Braşov: apronul, adică parcarea pentru avioane, care în prezent permite staţionarea a trei aeronave, iar în viitor, pe măsura necesităţilor, poate fi extinsă până la o capacitate de 15 aeronave. Parcarea continuă cu calea de rulare şi cu pista, în lungime de 2820 de metri, iar în partea laterală sunt amplasate platformele antisuflu.

Aeroportul va fi operat de un turn de control virtual, care își are sediul la Aeroportul Arad, fiind al doilea cel mai mare centru al ROMATSA din țară. A fost decizia specialiștilor de la Romatsa, iar acest turn virtual reprezintă viitorul în operarea zborului aeronavelor.

Toate sistemele cu echipamente electronice vor fi montate pe Aeroportul din Brașov și operate de la Arad. Ca o premieră, sistemul de operare a echipamentelor de radio-navigație este atât de performant, încât pe viitor Aeroportul Internațional Ghimbav – Brașov va putea susține operarea a altor 6 aeroporturi din zona Transilvania Centru.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

3 COMENTARII

  1. Sunt profund entuziasmat a de realizarile facute si ptr.ca a-ti reusit sa transformați un vis in realitate.Este un exemplu cert ca atunci cind se vrea se poate lăsînd la o parte disputele politice.Felicitari si astept cu multa nerăbdarea decolarea primului avion.Da,aceasta realizare merita intr-adevar o tăiere de panglica!

  2. Felicitari tuturor celor implicati in acest proiect,( desi cu mari piedici)in final au reusit a l duce la un bun sfarsit
    Asteptam cu NERABDARE taierea panglicii!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ