Prima ediţie Arta şi Vin la Codlea

1
2.542 vizualizari
views

Arta si vin cu Proartis la Cetate Codlea

Prima editie ,,Arta şi Vin” s-a desfăşurat într-un cadru festiv la restaurant Cetate Codlea, eveniment iniţiat de către Centrul Cultural Proatis, în parteneriat cu Consiliul Local, Primăria Codlea şi Casa de Cultură Codlea. ,,Arta şi Vin” se doreşte a fi o punte interculturală ce îmbină tradiţia zămislirii vinului cu cea a artei tradiţionale româneşti.

Cei prezenţi în seara zilei de 17 martie s-au putut bucura de creaţiile ceramiştilor Nicolae şi Marius Diaconu, de lucrările iconografice ale Mihaelei Apostu despre care am vorbit în seria ,,Şi noi avem talent” si lucrările graficianului Flaviu Batista. Nu în ultimul rând o frumoasă epoziţie de sculptură, realizată de însuşi directorul Casei de Cultură Petrică Buhnici.Cele mai frumoase lucrări au fost licitate, două dintre acestea fiind adjudecate de Alin şi Maria Grecea.

Oaspeţii evenimentului au avut ocazia de a fi imortalizaţi într-o manieră originală de caricaturistul Adrian Bighei. Pentru a fi desăvârşită, seara a fost înnobilată de cel mai bun vin de Jidvei, licoare bahică pe care producătorul a oferit-o cu generozitate.

Copiii Centrului Cultural Proartis au susţinut recitaluri pe diferite discipline muzicale, seara culminând cu recitalurile Lorenei Surducan, David Frâncu şi Acoustic Quartet. Au luat cuvântul distinşi oaspeţi printre care profesorul Mihăilescu Vigil, inspector la Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional, dar şi organizatorii Lucian Opriş, Petrică Buhnici, Călin Ivan.

Restaurantul Cetate Codlea a devenit scena ideală pentru punerea în valoare a dansului de societate Romana, pregătit de coregrafii Angela şi Florin Drăguşin, dans din tezaurul coregrafic naţional românesc, inventat de Iacob Mureşianu în anul 1850.

Cătălin, cunoscut sub numele de scenă Jam Bart, a cântat până în zori pentru iubitorii de artă și vin.

Artă şi vin cu Proartis la Cetate Codlea

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

1 COMENTARIU

  1. […] al Centrului Cultural Proartis mai multe evenimete deosebite în ultimii 2 ani. Reamintim de ,,Artă şi vin” şi Festivalul Naţional ,,Mărul […]

Comments are closed.