Popa Zachiu: ”Avem cel mai mare buget din istoria comunei Dumbrăvița”

0
1.070 vizualizari
views

În cadrul unei postări pe o rețea de socializare, Popa Zachiu, primarul comunei Dumbrăvița, spune că bugetul pe anul 2021 merge în mare parte pe investiții, în proporție de 70% și că este cel mai mare buget din istoria comunei.

”Dragi țânțăreni și vlădăreni,

și anul acesta am pregătit un proiect de buget care să vină în întâmpinarea tuturor nevoilor locuitorilor comunei Dumbrăvița, buget bazat în principal pe investiții. Așa cum bine știți, încă de anul trecut am demarat mai multe lucrări care vor fi continuate și în acest an.

Vă pot spune că anul acesta avem cel mai mare buget din istoria comunei, la care am lucrat împreună cu specialiști, cărora le mulțumesc pentru implicare și finalizare în termen.

Bugetul total al comunei este de 30.182.600 lei, din care 23.090.000 bani pentru investiții, reprezentând 70% din bugetul acestui an.

Cea mai mare investiție a comunei merge la lucrările de canalizare, în valoare de 12.660.000 lei. Următoarea mare investiție de 4.000.000 va fi în schimbarea rețelei de apă din satul Dumbrăvița, lucrare demarată anul trecut și care va fi finalizată anul acesta.

După cum bine știți, la sfârșitul anului 2020 am depus la Compania Națională de Investiții un proiect pentru construirea unui dispensar nou în comuna Dumbrăvița. La începutul acestui an am primit adresă de la C.N.I., prin care am fost informați că s-a aprobat proiectul, urmând să procedăm la întocmirea studiului de fezabilitate pentru acest important obiectiv.  În acest sens, am propus consiliului local spre aprobare, la ședința ordinară din 28 aprilie, a.c., aprobarea prin hotărâre de consiliu a acestui studiu de fezabilitate.

O altă lucrare importantă pe care o avem în vedere anul acesta se referă la implementarea sistemului de supraveghere video, atât de necesar. Totodată, avem în vedere construirea unei case reci și în satul Vlădeni, după modelul celei de la Dumbrăvița, pentru a veni în sprijinul tuturor celor care trec prin momente dificile.

Alte două lucrări de anvergură, care au fost întârziate din cauza investițiilor în canalizare și apă, sunt cele de realizare a trotuarelor pe Strada Mare și Strada Noului. Aici sunt incluse și rigole pentru colectarea apei pluviale și construcție podețe. Sumele bugetate sunt de 1.250.000 lei pentru Strada Mare și 710.000 lei pe Strada Noului.

Pentru satul Vlădeni avem în vedere reabilitarea școlii generale, unde am prins sumele necesare de 340.000 lei și construirea unui teren de sport în valoare de 350.000 lei.

Referitor la contractele de prestări servicii, lucrarea de întocmire a documentației cadastrale pentru eliberarea titlurilor de proprietate în comuna Dumbrăvița, a fost bugetată cu toată suma aferentă contractului, respectiv 500.000 lei.

În urma dezbaterii publice din data de 14 aprilie, în cursul zilei de ieri am transmis comisiilor de specialitate ale consiliului local proiectul final de buget, care va fi supus spre aprobare în ședința ordinară din 28 aprilie 2021.

Link descarcare proiect buget 2021 – https://mab.to/oja5FCUFV

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic