Fostul premier Petre Roman s-a prezentat, vineri dimineață, la Parchetul General, pentru a da declarații în Dosarul Mineriadei.
La intrare, acesta a afirmat că niciuna dintre acuzații nu se poate reține împotriva sa.
„Niciuna dintre acuzații nu se poate retine împotriva mea. Am venit sa lămuresc asta. Vor determina dumnealor”, a spus Petre Roman reporterilor.
La mai bine de 30 de ani de la evenimentele în care au fost împușcate 4 persoane, iar alte peste 1.000 au fost rănite, dosarul Mineriadei s-a întors la Parchetul General pentru refacerea de la zero a anchetei. Parchetul General a anunțat în aprilie efectuarea în continuare a urmăririi penale în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 împotriva lui Petre Roman (la data comiterii faptelor, prim-ministru), Gelu-Voican Voiculescu (fost vicepremier), Virgil Măgureanu (fost director al SRI) și Adrian Sârbu (consilier al primului-ministru).
Aceştia sunt acuzaţi de săvârşirea de ”infracţiuni contra umanităţii, în variantele normative prev. de art. 439 alin. 1 lit. a) (4 subiecţi pasivi secundari), lit. f) (cel puţin 2 subiecţi pasivi secundari), lit. g) (cel puţin 1315 subiecţi pasivi secundari ), lit. j) (cel puţin 1214 subiecţi pasivi secundari ) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal”.