Purtând mai departe o tradiţie veche de când e satul şi unică în judeţ, toată suflarea din Dumbrăviţa se adună în ziua de Crăciun în centrul comunei pentru „ridicarea bradului”. An de an, la aceeaşi oră şi în acelaşi loc, îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, localnicii se întâlnesc şi aşteaptă nerăbdători sosirea bradului.
Obiceiul este păstrat cu sfinţenie de veacuri întregi şi este mândria sătenilor. Parcă nu simţim că este ziua de Crăciun dacă nu participăm la această frumoasă sărbătoare!
Tradiţia este specifică pentru Ţara Bârsei, dar nu şi pentru Ţara Făgăraşului şi este un amestec al tradiţiilor româneşti şi săseşti. Originile acesteia se regăsesc pe vremuri, atunci când bărbaţii plecau încă de tineri să muncească la stăpân ori în armată, unde petreceau câţiva ani buni departe de cei dragi. De Sfântul Nicolae, ei se întorceau acasă şi era mare sărbătoare, iar pentru a dovedi că au devenit bărbaţi, aceştia trebuiau să ridice în ziua de Crăciun bradul, cu mâinile lor. Se organizau şezători în fiecare seară, fetele şi băieţii se întâlneau, povesteau, cântau şi pregăteau bradul de Crăciun.
Chiar dacă în zilele noastre, tinerii nu mai fac armata, ei duc totuşi mai departe şi menţin vie această tradiţie fără de care nu ar fi ţânţăreni.
Pregătirile pentru Crăciun încep odată cu venirea lunii decembrie. Atunci se aleg vătafii, adică feciorii scăpaţi de armată şi penaşii, feciorii care urmează să fie recrutaţi în anul următor.
Ei sunt cei care se vor ocupa cu organizarea activităţilor ce ţin de această tradiţie. Pe 5 decembrie ei pornesc la colindat pe la toţi cei care poartă numele Sfântului Nicolae. Apoi în săptămânile ce urmează, fetele nemăritate din comună se alătură vătafilor pentru a-i ajuta să pregătească ornamentele ce vor împodobi bradul. Cu cel puţin o săpămână înainte de Crăciun, feciorii merg în pădure pentru a căuta şi a aduce pomul pe care îl vor ridica. Acesta trebuie să fie înalt, cu crengile uniforme, cel mai frumos brad din pădure. În seara de Ajun băieţii se despart în cete şi împreună cu lăutarii încep a colinda toate familiile din sat. Se colindă cu „Steaua Sus Răsare” şi încă un cântec, de dor de patrie, pe care cei care petreceau înainte 12 ani în cătănie l-au transformat în colind – „Păsărica” (cântecul „La o rândunică” pe versurile lui Bolintieanu). La familiile care au fete de măritat se cântă şi o a treia colindă „De-ar fi mândra-n deal la cruce”. Toate acestea au versuri adaptate şi o linie melodică aparte, diferită de alte zone.
În dimineaţa de Crăciun feciorii împreună cu fetele se adună la margine de sat şi împobodesc bradul, iar la prânz, după ce iese lumea de la biserică, acesta este purtat cu alai mare pe străzi până în centrul comunei. Încurajaţi de mulţimea de localnici prezentă de fiecare dată şi sfătuiţi de cei mai vârstnici, feciorii, trebuie să ridice cu mâinile lor bradul în al cărui vârf stă falnic steagul României. Vătafii vor purta la costumul popular şorţuri albe cu numele lor iar penaşii poartă la pălărie o pană. După ridicare acestuia, sărbătoarea continuă, tinerii încep a juca în jurul pomului iar pe seară se adună toţi la Căminul Cultural pentru a participa la Balul Penaşilor.
Totul se încheie după Anul Nou. Până atunci, în ajunul fiecărei sărbători, feciorii trebuie să-i colinde pe toţi cei care îşi vor serba ziua numelui de Sf. Ştefan, Sf. Vasile şi Sf. Ioan şi să organizeze baluri. Bradul va sta în centru comunei până în luna februarie, când penaşii trebuie să îl coboare.
Chiar dacă cu timpul s-au mai modificat unele aspecte ale acestor obiceiuri, esenţa rămâne aceeaşi. Anii trec şi vremurile se schimbă dar din fericire frumoasele tradiţii sunt încă duse mai departe de tinerii din sat. An de an sufletele ne sunt bucurate de ceea ce străbunii noştrii ne-au lăsat moştenire, iar noi în semn de respect şi cinsitire le menţinem pentru ca şi copii noştri să se mândrească cu ele!
Andreia Măhuleț
