Principalul catalizator al acestor oameni este onestitatea. Sunt oameni modești, care au plecat de jos și care au avut un țel în viață: acela de a reuși împreună cu familiile lor și de a fi respectați de semeni în cadrul comunității. Tot la fel poate fi condus și un oraș prin asumarea unor decizii și hotărâri la nivel de consiliu local. Este motivația pentru un viitor mai bun pe care și-l doresc cei din echipa Pro România, echipă care îl susține pe Raul Druță pentru funcția de primar la alegerile locale din 27 septembrie. Pro România consideră că pentru a avea o administrație sănătoasă este obligatoriu ca fiecare membru al comunității să fie implicat, iar acest lucru se face printr-o politică transparentă și prin informarea corectă, pro-cetățean. Cine sunt acești oameni și ce speranțe creionează pentru Codlea?
Aioaniei Mihaela-Ioana, 36 de ani, antreprenor. Sunt mamă și tot ce îmi doresc este ca municipiul Codlea sa poată oferi cât mai multe opțiuni în dezvoltarea sănătoasă a copiilor pentru ca ei sunt viitorul nostru. Sunt implicată de mai bine de 8 ani in acțiuni de ajutorare a oamenilor sărmani și o fac întotdeauna cu mare drag. Însă avem obligația morală de a ne oferi nouă înșine ajutorul de a prospera prin implicarea directă în viața comunității ca factori de decizie. Să ne putem privi tot timpul în oglindă și să fim mândri de schimbările pe care le producem. Împreună cu echipa Pro România am convingerea că lucrurile se vor schimba în bine orașul nostru, suntem tineri, dinamici și dornici ca viața noastră să fie altfel!
Dan Tănase, 50 de ani, căsătorit, un copil, instructor auto. Am apreciat întotdeauna oamenii curajoși și cinstiți, care au avut ceva de spus. A venit momentul ca aceste voci să se facă auzite pentru a determina o schimbare radicală a mentalității clasei politice. Eu nu doar cred, ci sunt convins că Pro România oferă această alternativă în interesul nostru, al tuturor oamenilor din acest oraș minunat numit Codlea. Îmi doresc ca aceste principii dobândite prin educație să le pot pune în practică pentru binele colectiv. Și astfel, în fiecare zi să putem demonstra că am mai făcut un pas spre dezvoltarea armonioasă a municipiului nostru.
Merlaru Ana-Maria Andreea, 47 ani, căsătorită, mamă a două fete, ardeleancă din Blaj/Alba și stabilită cu familia în Codlea de la vârsta de 4 ani. De profesie sunt operator chimist, iar în prezent sunt asistent manager la o societate din Codlea. Mă prezint ca o fire prietenoasă, optimistă și foarte sociabilă, descriere ce o pot confirma și cunoscuții/ prietenii mei. Ce îmi doresc alăturându-ma echipei Pro Romania? Îmi doresc schimbarea în bine și chiar sper să reușim în ceea ce ne propunem.
Ovidiu Nedeluț, 40 de ani, căsătorit, doi copii, antreprenor. M-au întrebat prietenii, rudele, cunoscuții, de ce vreau să fiu consilier. Răspunsul ar trebui să îl avem fiecare dintre noi, toți cei care locuim în acest oraș și ar fi foarte simplu: pentru că ne dorim să participăm activ la schimbarea în bine a Codlei. Personal consider că alternativa prezenței consilierilor din partidele mici în Consiliul Local poate fi un factor stabilizator în interesul cetățeanului. Sunt foarte multe lucruri de făcut și cred în strategia de creștere a bunăstării noastre pe termen mediu și lung. Iar cea mai mare satisfacție pe care o poate avea un om aflat în slujba cetățeanului este aceea de a fi oprit pe stradă pentru a i se mulțumi. Acest efect mi-am propus să îl produc pentru fiecare dintre dumneavoastră.
Mult succes! Intotdeauna e nevoie de un suflu nou in politica!
Foarte buna prezentarea !!! Mult succes ca meritati !
Comments are closed.