O româncă va candida pentru primăria oraşului Las Vegas în 2024. Irina este agent imobiliar şi deţine o mică afacere

0
101 vizualizari
views

O româncă stabilită în SUA și-a anunțat candidatura pentru cursa de primar din 2024, a oraşului Las Vegas. Irina se proclamă ca fiind conservatoare şi va concura împotriva altor 4 candidaţi.

La 21 septembrie 2023, Irina Hansen și-a anunțat candidatura pentru funcția de primar la un eveniment de campanie. După cum a declarat oficial primarul Carol Goodman, cursa non-partizană va lăsa un loc liber în 2024, relatează KNTV.

Născută în România în 1978, Irina a emigrat în Statele Unite pentru a „scăpa de domnia opresivă a unui dictator comunist”, potrivit unui comunicat de presă. În 1998, Irina s-a mutat din California în Las Vegas, unde îşi obţine licența imobiliară în 2005. Ea este un membru activ al Asociației Agenților Imobiliari din Las Vegas, Asociației Naționale a Agenților Imobiliari și a Consiliului Residential Real Estate. În 2019, românca a înființat Prestige Salon and Spa.

Cauzele susţinute de româncă

Irina Hansen se identifică ca fiind o conservatoare, iar platforma ei evidențiază transparența și responsabilitatea față de cetăţeni, creșterea economică durabilă, asigurarea siguranței orașului și găsirea unei soluții la criza de persoane fără adăpost.

Femeia a apărut recent la o reuniune a Consiliului de administrație al districtului școlar al districtului Clark County în septembrie, susținând că Politica 5138, care abordează drepturile și nevoile elevilor cu identități sau expresii de gen diverse, va fi anulată.

„Irina crede că, sub conducerea ei, va putea crea o creștere economică durabilă în Las Vegas și va restabili încrederea poporului în oficialii aleși. S-a săturat de oameni care fac promisiuni goale pentru a fi aleși, ceea ce s-a transformat în inactivitate și complenzanţă”, se arată în comunicat.

Motto-ul ei de campanie este: „Dacă ei nu o vor face, eu o voi face!”

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic