Noul videoclip ,,My spring”, semnat Lucian Opriş

0
1.189 vizualizari
views

Primăvara aceasta l-a inspirat pe compozitorul Lucian Opriş,  care a realizat o nouă compoziţie muzicală. Videoclipul ,,My Spring” prezintă Codlea în imagini sugestive. Cu siguranţă, inspiraţia a fost amplificată şi de dorul de casă al compozitorului, acesta aflându-se de ceva timp departe de casă.

Pentru cei care îl cunosc mai puţin, Lucian Opriş si-a pus amprenta pe dezvoltarea şi promovarea actului cultural al municipiului Codlea, organizând în calitate de preşedinte al Centrului Cultural Proartis mai multe evenimete deosebite în ultimii 2 ani. Reamintim de ,,Artă şi vin” şi Festivalul Naţional ,,Mărul Dulce”

,,My Spring face parte din cartea „5 Teme Pentru Pian”, publicată anul 2011, fiind şi prima piesa, care ilustrează toate începuturile. Primăvara este anotimpul care mă readuce la viaţă, iar alternanţa acordurilor între major şi minor este chiar imaginea în care ne regăsim de multe ori în viaţă. De asemenea, vreau să multumesc celor care mi-au pus la dispozitie fotografiile cu oraşul Codlea, oraş ce îl port în inimă şi-n gând oriunde aş fi!” – Lucian Opriş

My Spring – Lucian Opriş

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic