Conducerea administrației județene a avut în cursul zilei de 5 iulie prima întâlnire oficială cu primarii aleși în urma scrutinului din 5 iunie. Președintele Consiliului Județean Adrian-Ioan Veștea și vicepreședintele Adrian Gabor, alături de prefectul Ciprian Băncilă au abordat problema necesității atragerii de fonduri nerambursabile prin elaborarea de proiecte pe diversele axe de finanțare aflate la dispoziția autorităților publice locale.
La întâlnire au mai fost prezenți consilierul județean Roxana Mânzatu, Nicoleta Buta, directorul Oficiului Judeţean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Braşov, Mircea Paraschiv, comisarul-șef al Gărzii de Mediu Brașov, precum și alți șefi de instituții publice deconcentrate.
„Dorim ca la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale să existe o evaluare a necesităților, iar în acest sens este obligatoriu să pregătim proiecte care să permită accesarea de fonduri de la diverși finanțatori. I-am invitat pe primari ca să le prezentăm la modul general ceea ce ne propunem să facem. Ulterior vom organiza întâlniri zonale, pe subiecte specifice, având în vedere că vom avea proiecte care se vor întrepătrunde, precum și proiecte de interes zonal, și vom face în așa fel încât să le discutăm la fața locului”, a menționat Adrian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov.
Aceste întâlniri vor fi organizate începând cu luna august, pe zonele județului: Rupea, Țara Făgărașului, Țara Bârsei și Tărlungeni-Vama Buzăului. Șeful executivului județean le-a transmis primarilor că trebuie să înceapă elaborarea documentațiilor care să stea la baza viitoarelor proiecte, Consiliul Județean urmând să sprijine prin cofinanțări acele proiecte pe care comunitățile mai mici nu și le pot permite. „Sunt diverse programe de finanțare, pe multe dintre ele nu le cunoaștem, ele au termene de depunere foarte scurte și din păcate mulți dintre noi nu avem pregătite documentațiile necesare. În aceste condiții, degeaba ne întrebăm de ce nu suntem în măsură să obținem acești bani”, a adăugat Adrian-Ioan Veștea.
Un sprijin pentru primari va veni de la Agenția de Dezvoltare Durabilă a județului Brașov, pe care conducerea CJ o dorește reorganizată pe o structură similară cu cea a Agenției Metropolitane și cu un aparat de specialitate care se va implica pe partea de pregătire a proiectelor și de monitorizare a implementării lor.
În cadrul întâlnirii, primarii au aflat informații privind accesarea măsurilor de investiții derulate prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, finanțările care pot fi atrase prin intermediul Grupurilor de Acțiune Locală sau finanțările în domeniul protecției mediului și sistemului integrat de management al deșeurilor.