Nașterea Maicii Domnului sărbătorită si de parohiile ortodoxe din Codlea

0
1.201 vizualizari
views

Parohiile din Codlea au marcat sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului în dimineața zilei de 8 septembrie, prin săvârșirea slujbei religioase specifică acestei mari sărbători a creștinătății. Sărbătoarea mai este denumită și Sfânta Mărie Mică și este celebrată atât de creștini cât și de catolici.

Tradiţii şi obiceiuri de Naşterea Maicii Domnului

  • Pe 8 septembrie, de Naşterea Maicii Domnului, bărbaţii nu meşteresc şi nu fac treaba în gospodărie, iar femeile nu cos şi nu spală rufe. Se spune că rugăciunile adresate Maicii Domnului în această sfântă zi de sărbătoare de către cele care îşi doresc un copil sunt mai ascultate ca oricând.
  •  În credinta populară, sărbatoarea Naşterii Maicii Domnului reprezintă hotarul astronomic dintre vara şi toamnă, momentul în care se dă startul lucrurilor agricole de toamnă şi momentul în care noul anotimp începe să îşi intre în drepturi.
  • 8 septembrie este ziua în care unele păsări precum rândunelele îşi pregătesc călatoria spre ţările calde, iar gâzele şi reptilele se retrag în pământ.
  • 8 septembrie este ziua în care plantele nu mai sunt bune de leac şi îşi pierd puterile tămăduitoare. Este ziua în care vremea începe să se strice, devenind capricioasă şi mai răcoroasă, cum se întâmplă în fiecare toamnă.
Preotul Cioacă Ioan, paroh al bisericii Înălțarea Domnului din Codlea anunță enoriașii că va trece cu Sfânta Cruce în zilele de 8 și 9 septembrie, după cum urmează:
8 septembrie, de la orele 14:30;
Strada Măgurii, Nicolae Bălcescu, Vulturului, Cloșca.
9 septembrie – Cartierul Măgurii
La mulți ani tuturor sărbătoriților zilei de astăzi, celor care poartă numele Sfintei Fecioare!
DSC_0025 (Copy) DSC_0008 (Copy) DSC_0023 (Copy)
Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic