Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat miercuri că Banca Națională sprijină în totalitate un program al guvernului de ajustare fiscală. A subliniat că decizia e politică, nu fiscală. Decizia politică nu e ușoară, a subliniat Isărescu.
„Sprijinim un program al guvernului de ajustare fiscală, ca să nu îi spun corecție, că sună mai grav. Pe ăsta îl sprijinim în totalitate. Cum va ieși e atributul guvernului, el are politica fiscală, noi vom lucra cu ea. Personal, și colegii mei, și-au expus punctele de vedere legat de unele măsuri, uneori au fost taxați. Nu ne-am ferit să ne spunem punctele de vedere, dar nu vrem să creăm acum încă un tărăboi. Nu avem în față decizii tehnice. S-a pronunțat Consiliul Fiscal pe diverse probleme fiscale, avem raport al Băncii Mondiale, avem discuții cu UE.
Decizia e politică, nu tehnică. Nu puteți să mă întrebați pe mine, sunt o instituție a statului cu mandat precis. Guvernul trebuie să facă ajustare și consolidare, dar să asigure și stabilitatea și coeziunea socială. Fără stabilitate politică și coeziune socială nu putem avea stabilitate financiară. Decizia politică nu e ușoară, e treaba grea, eu am făcut reforma în 2000 și știu cum e.
Problema României e mult mai serioasă fiscal decât se discută pe bucățele, țara vrea servicii publice de calitate, autostrăzi, școli de calitate, spitale și sănătate, dacă le aduni ajungi la 40 – 50% din PIB. Acum sunt mai mult de 40% și vrem să le acoperim cu 27% din venituri? Treabă grea. Nu putem face multe recomandări. Discutăm cel mult de un pachet care să fie echilibrat, să ajute țara, să dea inflația în jos, să corecteze deficitele”, a declarat Isărescu.
Mugur Isărescu a prezentat, miercuri, raportul trimestrial asupra inflaţiei.
“Rata anuală a inflaţiei, măsurată cu indicatorul Indicele preţurilor de consum, calculat de Statistica din România, şi-a accentuat parcursul descendent în trimestrul II 2023, inclusiv ca urmare a reducerii dinamicii anuale sub indicele pe care noi îl numim CORE2 ajustat. Determinanţii principali care au dus rata inflaţiei în jos sunt dezinflaţia puternică la nivelul bunurilor energetice, continuarea corecţiei cotaţiilor la materiile prime, acordul procesatorilor şi comercianţilor locali de a reduce preţul de consum al laptelui, temperarea în continuare a aşteptărilor inflaţioniste ale operatorilor economici, iar în sens opus au acţionat câţiva factori, menţionez acum: creşterea costurilor cu forţa de muncă, tendinţa încă ascendentă a preţurilor de import cu toată stabilitatea cursului şi persistenţa excedentului de cerere, care însă este în atenuare vizibilă. Ne menţinem însă pe cea mai bună poziţie la nivel regional din perspectiva ratei inflaţiei, mai ales dacă avem variaţia medie anuală, suntem în continuare pe locul 9”, a explicat guvernatorul BNR.
El a precizat că se înregistrează o scădere a preţurilor la combustibil şi o există o evoluţie favorabilă pe segmentul alimentelor procesate.
“Aceasta este compoziţia indicelui preţurilor de consum şi observaţi parte negativă pentru prima oară, trimestrial, avem evoluţie la combustibil, evoluţii negative, în sensul de descreştere a preţurilor, de scădere a preţurilor. Ce mai observăm? Că avem şi evoluţie favorabilă pe segmentul alimentelor procesate. Fluctuaţia cotaţiei ţiţeiului la niveluri inferioare celor din anul precedent a menţinut variaţiile anuale ale preţurilor combustibililor în teritoriu negativ în T2, în trimestrul doi. Preţurile la pompă sunt, hai să le numim, rezonabile. Orice creştere nu dă bine, dar sunt rezonabile comparativ cu ce am avut anul trecut. Cotaţiile materiilor prime şi-au continuat corecţia, cu efecte benefice de-a lungul lanţurilor de producţie. Această evoluţie a materiilor prime ne-a influenţat pozitiv şi pe noi, dar nu numai pe noi, în general, inflaţia în lume, în Europa, trăim în Europa, a venit în jos graţie acestei evoluţii, de data asta favorabilă, a cotaţiilor principalelor materii prime. În consecinţă, după ce ne-am speriat anul trecut, datorită preţurilor producţiei industriale care, observaţi, cresc foarte mult, acestea au venit în jos la niveluri foarte apropiate de cele ale indicelui preţurilor de consum”, a transmis Mugur Isărescu.
Guvernatorul Băncii Naţionale a României a explicat că pe piaţa muncii sunt condiţii relativ tensionate.
“Pe piaţa muncii avem condiţii relativ tensionate şi această tensiune, această lipsă relativă de forţă de muncă continuă să ofere angajaţilor o putere mai mare de negociere. În partea dreaptă aveţi şi costurile unitare cu forţa de muncă. Trebuie să vă spun că acest lucru se întâmplă numai în România. Recent am fost la un seminar internaţional la Dubrovnik, organizat cu sprijinul Fondului Monetar Internaţional, şi un mesaj al unui specialist de la Fond a fost să ne pregătim de o inflaţie corelată cu creşterea costurilor salariale. Deci, este o inflaţie destul de periculoasă, pentru că nu o combaţi uşor. Ăsta este într-adevăr un uşor avertisment legat de evoluţia viitoare a preţurilor, nu numai în România, dar în Europa în general. Avem o temperare a creşterii economice în T1. Ne ajută din punct de vedere al inflaţiei. Ştiţi că este foarte greu să faci ce am făcut noi anul trecut, adică să dai inflaţia în jos şi în acelaşi timp să nu creezi recesiune. Este un balans dificil de realizat. Până acuma ne-a ieşit, ca să spunem aşa, însă acest lucru a însemnat o prelungire a excedentului de cerere, deci deviaţia PIB-ului a rămas pozitivă. Se atenuează, dar mai greu decât am fi vrut noi să se atenueze”, a mai afirmat Isărescu.
El a declarat că se înregistrează o atenuare a consumului.
“Avem o majorare a ritmului anual al consumului populaţiei în T1, uşor ne-a surprins şi pe noi. Am avut o creştere a consumului venită din venituri, dar observăm o atenuare a consumului extrem de vizibilă. Este legată probabil şi de depozitele la termen ale populaţiei. Au crescut semnificativ în această perioadă categoric şi datorită dobânzilor mai mari la depozite, deci şi consum mai mic, economisiri mai mari ne ajută să spunem în ceea ce priveşte temperarea inflaţiei. Dar să vedem care sunt factorii care vor continua să contribuie la creşterea economică, pentru că ţara are nevoie de creştere economică şi credem că parcursul solid al investiţiilor poate să fie soluţia pentru asigurarea creşterii economice, deci o creştere economică bazată mai puţin pe creşterea consumului şi mai mult pe investiţii. Continuarea ei este însă condiţionată în bună măsură de valorificarea resurselor financiare europene, cu alte cuvinte, de îndeplinire a programului cu Uniunea Europeană. Atragerea banilor europeni este esenţială. O spunem de fiecare dată, ne ajută şi din punct de vedere al inflaţiei şi din punct de vedere finanţării deficitului de cont curent. O bună parte din finanţarea deficitului de cont curent se face din donaţii din bani europeni, fără costuri şi ne ajută şi în ceea ce priveşte creşterea economică. De aceea, programul de ajustare şi consolidare fiscală în fiecare comunicat al Băncii Naţionale este menţionat ca un factor pozitiv”, a mai afirmat Mugur Isărescu.