“Miracolul” de lângă Biserica Înălțarea Domnului

5
918 vizualizari
views

Nimănui nu i-a venit să creadă! Dintre toți locuitorii cu care am stat de vorbă pe strada M. Kogălniceanu din Codlea, unul singur a spus că este mâna providenței, că altfel nu își explică.

Apa iese din pământ și curge limpede precum cristalul, de vis-a-vis de Biserica Înălțarea Domnului. Ai zice că din senin, fără sens.  Firul de apă care susură pe marginea șanțului a dezvoltat vegetație, iar prin fața caselor se adapă animăluțe. Peisajul m-a dus brusc cu gândul la ulița din satul bunicii, unde prin fața porții curgea un fir de pârâu prin care înotau peștisori.   Frumos, autentic, tradițional, un pic pitoresc dacă vreți.

Însă “miracolul” constă în faptul că de mai bine de 3 luni de zile apa curge și se scurge pe banul contribuabilului, iar sesizările oamenilor au rămas fără răspuns. Mai mult de atât, am fost invitați în urmă cu o săptămână să observăm situația la fața locului, când ni s-a spus de către un cetățean că, cei de la APA Brașov, vor veni cel târziu sâmbătă. Și a mai trecut o săptămână.

 

Kogalniceanu (1) Kogalniceanu (2)

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

5 COMENTARII

  1. Corect, asta e una din minunile orasului nostru, dar cred ca ai uitat sa pomenesti si de irigarea gazonului si a florilor in timp ce afara ploua, iar asta se intampla tot pe banii contribuabililor.

  2. Donmule Ovidiu Stan, municipalitatea administreaza banii urbei, mai exact taxele pe care noi cetatenii le platim. Ca sa ne lamurim si noi muritorii de rand, apa de irigatii de unde vine, cum este pompata(pentru ca are nevoie de presiune )? Ori sau tras conducte separate de irigatie care trag apa din piscina lui nenea Dorel, si tot el plateste curentul?
    Jurnalist, inseamna sa fii impartial domnule Ovidiu Stan.
    Poate ne puteti dezvaluii si noua sursa informatiiilor dumneavoastra?!

LĂSAȚI UN MESAJ