Scene de groază într-un imobil de pe strada Plopului din cartierul Mălin din Codlea, povestesc martorii, care au alertat îngroziți autoritățile după ce un bărbat în vârstă de 46 ani, pe fondul consumului de alcool și-a înjunghiat fiul în vârstă de 28 ani cu mai multe lovituri de cuțit.
La fața locului au intervenit forțele de ordine și polițiștii de la criminalistică. Ambele persoane au fost transportate la spital, iar cercetările continuă sub coordonarea unui procuror. Nu se cunoaște cu exactitate motivul încăierării cu cuțite, nici starea de sănătate a celor doi, însă martorii spun că fiul era inconștient când a fost preluat de echipajul medical.