Maratonul Montan Rafael, provocare pentru cei mai bine pregătiți concurenți

0
1.209 vizualizari
views
Traseul este unul deosebit de interesant, urcând destul de abrupt până la ruinele Cetății Negre de pe Muntele Măgura, după care coboară la fel de rapid în spatele muntelui și îl ocolește, până la Strandul Codlea, după care revine spre urbe. Maratoniștii parcurg de două ori acest traseu, semimaratoniștii o singură dată, iar cei de la cursele celelalte vor alerga pe porțiuni mai scurte ale aceluiași traseu.
Startul se va da duminică, 25 septembrie, la ora 9, în zona Maial din Codlea. Maratonul Montan Rafael este prima competiție de acest gen din municipiul de la poalele Măgurii. Organizat de Fundația Rafael, cunoscută în comunitate ca fiind preocupată de asistarea persoanelor cu dizabilități, maratonul are un caracter sportiv, dar și caritabil. Aproape 300 de alergători profesioniști, semiprofesioniști și amatori s-au înscris la istorica probă a maratonului, dar și la probele de semimaraton, 10 km și 5 km, ca și la cursa copiilor.
Alergătorii vor fi așteptați la linia de sosire cu aplauze și cu multă căldură sufletească, iar timpul în care trebuie să se încadreze este de maximum 7 ore si jumătate, adică până la ora 16.30.
Pe seară, alergătorii și voluntarii se vor aduna în jurul unui foc de tabără și a ceaunului cu tocană, pe ritmuri de chitară.
afis maraton
Fondurile adunate vor fi utilizate pentru susținerea financiară a activităților din cadrul Centrului de Zi al Fundației Rafael, unde au parte de educație, de consiliere, de terapie și de socializare peste 70 de persoane cu dizabilități.
Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic