Manager nou la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov

0
289 vizualizari
views

Începând cu data de 7 mai 2023, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov are un nou manager interimar, în persoana juristului Emil Mailat, cel care din aprilie 2022 şi până la această numire a condus Serviciul de Management al Calităţii Serviciilor de Sănătate din cadrul acestui spital.

Numit prin Dispoziţia Preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Emil Mailat îl înlocuieşte pe dr. Călin-Pavel Cobelschi, al cărui contract de management a încetat în data de 6 mai.

Conform dispoziţiei preşedintelui CJ, Emil Mailat se va afla la conducerea SCJU Braşov până la revocarea unilaterală din funcţie sau până la ocuparea postului prin concurs, dar nu mai mult de 6 luni.

În conformitate cu prevederile art. 177 alin. (5) alin. (6) şi alin. (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, numirea interimară a managerilor și membrilor Comitetului Director din cadrul spitalelor publice din subordine se realizează prin act administrativ al Președintelui Consiliului Județean Brașov.

„Având în vedere necesitatea asigurării managementului la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, am decis să-l numim în funcţia de manager interimar pe domnul Emil Mailat, un om cu experienţă în managementul spitalicesc. Domnia sa a condus timp de un an Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Braşov şi s-a achitat foarte bine de sarcinile asumate. Consider că domnul Mailat, nefiind de profesie medic, va avea timpul necesar să gestioneze toate aspectele de natură administrativă, astfel încât activitatea celui mai important spital al judeţului Braşov să se desfăşoare în cele mai bune condiţii. Acest model al managerului care nu provine din corpul medical funcţionează cu succes, de mai mulţi ani, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii. Pe această cale, vreau să-I mulţumesc domnului doctor Călin Cobenschi pentru efortul depus în cei cinci ani în care s-a aflat la conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, pentru modul în care a gestionat activitatea medicală în cea mai dificilă perioadă pe care am traversat-o cu toţii – pandemia COVID-19, dar şi pentru implicarea sa în proiectele investiţionale de mare amploare pe care le-am desfăşurat la acest spital.

În mandatul domnului Cobelschi am implementat obiective esenţiale:

  • extinderea şi modernizarea clădirii Unităţii de Primiri Urgenţe – proiect al Ministerului Sănătăţii cu fonduri de la Banca Mondială;
  • construirea unităţii modulare de ATI-COVID în curtea Spitalului Judeţean Braşov şi echiparea ei cu aparatura necesară funcţionării celor 28 de paturi de terapie intensivă;
  • dotarea cu echipamente medicale şi aparatură a noii UPU şi a Ambulatoriului – proiecte cu fonduri europene accesate de Consiliul Judeţean Braşov, modernizarea Corpului B al Staţionarului Central – proiect demarat de Consiliul Judeţean, finanţat şi implementat de Compania Naţională de Investiţii, alături de alte proiecte europene privind gestionarea crizei COVID sau proiecte finanţate din bugetul judeţean privind reabilitarea spaţiilor medicale şi îmbunătăţirea dotărilor Spitalului Judeţean Braşov.

Împreună am implementat proiecte în valoare totală de peste 100 de milioane de lei care au schimbat în bine infrastructura Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov”, a afirmat Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.

Licenţiat în drept, în anul 2006, Emil Mailat a absolvit în anul 2022 cursul de Management Spitalicesc pentru Managerii de Spitale organizat de Şcoala Naţională de Sănătate Publică Management şi Perfectionare în Domeniul Sanitar Bucureşti.

În aprilie 2020, Emil Mailat a fost angajat pe postul de consilier juridic la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov unde în perioada martie 2021 – aprilie 2022 a ocupat poziţia de manager interimar.

În noua calitate de manager interimar al Spitalului Judeţean, el îşi propune să facă echipă cu întreaga structură de conducere şi administraţie a SCJU Brașov, pentru a duce la bun sfârşit toate proiectele începute.

Împreună cu domnul director medical dr. Florin Orţan voi continua proiectele începute de domnul doctor Călin Cobelschi, incluse pe lista de investiţii din acest an şi mă voi concentra pe adoptarea măsurilor necesare pentru asigurarea serviciilor medicale de calitate, astfel încât că creştem gradul de satisfacţie a pacienţilor pe care îi tratăm”, a declarat Emil Mailat.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ