Maladiile prezentului- comunicarea, o problemă?

0
1.025 vizualizari
views

Cea mai importantă, în orice relaţie umană, este comunicarea. Dar oamenii au uitat parcă să comunice… au uitat să vorbească şi să asculte. Am devenit sclavii televizorului, al radioului, al ziarelor, cărţilor, calculatoarelor dar aproape că nu mai vorbim normal între noi. Să stăm detaşaţi de tot şi toate şi să ne spunem păsul, sau să ascultăm ceea ce semenii au de spus. Totul se petrece pe repede înainte, numai că şi în ritmul acesta trepidant trebuie găsit un soi de echilibru. Altfel  fiinţa umană se alienează.

Copiii comunică cu părinţii la telefon, prin SMS, strictul necesar, apoi părinţii se miră de ce la o anumită vârstă nu-şi mai recunosc copiii. De ce habar nu au cum au ajuns copiii lor să facă fel de fel de lucruri bizare, pe care nu de la părinţi le-au vazut, învăţat. Nu mai e timp! Asta e scuza. Totuşi, indiferent cât de greu a devenit să găsim timp, trebuie să o facem. E vital să o facem.

Relaţiile interumane s-au răcit îngrijorător de mult. Deseori ne întrebăm, în sinea noastră, când se întâmplă tragedii ca suicidul şi aflăm despre ele: “oare ce l-a determinat/a determinat-o să facă gestul?”, “oare nu a vorbit nimeni cu el/ea?”, “de ce nu a spus cuiva ce probleme are?” Oare de ce?

De ce am ajuns să sărim peste orele petrecute cu copiii, sau cu partenerul de viaţă, sau cu prietenii, oamenii dragi nouă, orele în care să vorbim cu ei pur şi simplu? Şi să îi ascultăm…

Se spune despre comunicare că este esenţială în cadrul oricărui tip de relaţie, deoarece prin intermediul ei indivizii se pot cunoaşte, înţelege şi accepta. Logic, efectul lipsei de comunicare este dificultatea de a-i cunoaşte pe ceilalţi, de a-i înţelege, accepta şi invers- ceilalţi nu au cum să ne cunoască, înţeleagă, accepte.

În curtea unei şcoli, unde altă dată în această locaţie, vacanţă fiind, ar fi rasunat glasuri vesele de copii ieşiţi la joacă, astăzi, vezi câţiva copii aşezaţi la distanţă unul de altul, toţi cu căştile în ureche butonând care mai de care PSP-uri, telefoane performante, MP4…interacţionează extrem de puţin, în asta s-a transformat joaca lor.

Nici adulţii nu sunt departe; adunaţi cu diverse ocazii puţini caută să interacţioneze, să comunice. Mulţi petrec timpul butonând telefoanele sau tabletele, conversaţiile sunt limitate la câteva politeţuri sau nici măcar atât.

Dincolo de toate acestea, comunicarea ce are loc întâmpină probleme de tot felul, probleme care duc la conflicte interioare şi exterioare.

Nu mai reuşim să fim asertivi. Ce este asertivitatea? Este abilitatea de a putea reprezenta în lume ceea ce eşti cu adevărat, de a exprima ceea ce simţi, atunci când simţi că este necesar. Este abilitatea de a-ţi exprima sentimentele şi de a-ţi cere drepturile, respectând sentimentele şi drepturile celorlalţi.Cei care şi-au însuşit asertivitatea sunt capabili să atenueze şi să reducă din conflictele interpersonale şi să înlăture astfel o sursă majoră de stres pentru mulţi dintre noi.

Asertivitatea include să fii capabil să îţi exprimi opiniile şi punctele de vedere, să fii capabil să spui „nu” fără să te simţi vinovat, să poţi cere ceea ce-ţi doreşti, să alegi cum să-ţi trăieşti viaţa fără să simţi vină legat de acest lucru, să poti să îţi asumi riscuri atunci când simti nevoia. De cele mai multe ori, să ai relaţii de calitate cu ceilalţi nu ţine neapărat de felul în care arăţi, de inteligenţă, de funcţia pe care o ocupi, ci mai degraba ţine de abilitatea ta de a te exprima la momentul potrivit, de a-ţi cere scuze când e cazul, de a-ţi asuma responsabilităţi când trebuie. Destul de mulţi oameni confundă astăzi asertivitatea cu agresivitatea şi consideră că ambele comportamente implică exprimarea nevoilor şi cererea drepturilor. Există însă o diferenţă majoră între agresivitate şi asertivitate, aceea că la persoanele asertive întâlnim respectul pentru ceilalţi. Ele se respectă pe sine şi respectă pe ceilalţi gândind întotdeauna relaţionarea în termeni pozitivi, gen câştig-câştigi. Agresivii încearcă să manipuleze, se comportă abuziv, gândesc negativ despre cei din jur şi nu iau în considerare punctul de vedere al celuilalt, creând, de cele mai multe ori, conflicte gratuite. Nici extrema pasivităţii nu e o postură fericită. Unii oameni nu ştiu cum să-şi comunice sentimentele şi nevoile, se tem de conflicte şi pentru a păstra pacea cu cei din jur preferă să îşi ascundă adevăratele sentimente. Lăsându-i pe ceilalţi să iasă câştigători din orice conflict, întotdeauna, ajung la pierderea totală a respectului de sine.

Paradoxal, in secolul tehnologiei şi al modernităţii, secol în care s-au depăşit barierele de comunicare prin progresul tehnologic oamenii au ajuns să uite să comunice normal sau au ajuns să întâmpine numeroase probleme de comunicare. Dacă nu acordăm importanţa cuvenită acestei realităţi îngrijorătoare, efectele pe termen lung vor fi de neoprit.

psiholog- Vali Zăvoianu

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ