Macheta Cetății Negre a ajuns la Muzeul Tradițiilor Codlene

0
1.443 vizualizari
views

Foarte multe exponate reprezentând trecutul istoric și cultural al Codlei (Zeiden), vor putea fi văzute la Muzeul Tradițiilor Codlene, chiar și autoportretul pictorului Aurel Bordenache (n. 17 septembrie 1902, Huși – d. 1987, București) pictor, sculptor și grafician român care a locuit din 1944 în orașul Codlea.)

De asemenea, comunitatea sașilor codleni din Germania a donat macheta reprezentând Cetatea Negră, muzeului de la Codlea, cetatea fiind una dintre cele mai fabuloase moșteniri ale codlenilor, cu o vechime de peste 800 ani.

,,Între anii 12111225 în Țara Bârsei se aflau Cavalerii Teutoni. Pentru apărarea țării, aceștia au ridicat 5 cetăți, printre care și Cetatea Neagră (Schwarzburg) pe un vârf de deal, de 980m, aflat la poalele Măgurii Codlei. Cetatea se afla la așa-zisul „Sachsenweg” (drumul sașilor), drum care lega Țara Bârsei  de Provincia Sibiului. Cetatea a fost menționată prima dată în documente în anul 1265 sub denumirea „castro Feketewholum” (cetatea de pe Dealul Negru).,, – wikipedia.org

Administratia locală face un apel către toți cetățenii, în vederea identificarii și donării unor exponate deosebite din istoria orasului, obiecte și bunuri ce fac parte din activitatea meșteșugărească și tradiții, bunuri reprezentative, obiecte de uz casnic, unelte vechi, porturi populare tradiționale și de nuntă, filmări și poze vechi, hărti, manuscrise, mobilier, numismatică (monede vechi), tablouri (în special ale pictorilor locali), etc, pentru a fi expuse în cadrul Muzeului Codlei.

Sunt invitați să depună bunuri în cadrul muzeului atât locuitorii Municipiului Codlea și nu numai, cât și toate etniile care au conviețuit în bună armonie de-a lungul timpului și care au sprijinit la dezvoltarea orașului: germani, maghiari, rromi.

NOTĂ: În etichetarea bunurilor donate și expuse în Muzeu se va menționa și numele donatorului, iar în cazul imaginilor (poze, manuscrise, hărți, diverse documente) există și doar posibilitatea scanării, proprietarii putând să își păstreze originalul.

Relații suplimentare pentru persoanele care doresc să sprijine îmbogațirea culturală, istorică și etnografică a muzeului se pot obține la nr de tel. 0268/251302, 0752/272429, sau la sediul Muzeului din str.Lunga nr.113-Codlea (fosta Policlinică).

Programul de depunere si primire a bunurilor donate este:

Luni, Marti,Miercuri: 1000-1500

Joi: 1000-1700

DSC_0043 (Copy) DSC_0048 (Copy) DSC_0050 (Copy) DSC_0053 (Copy)DSC_0402 (Copy)

 

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic