Invitatie pe bicicletă la Măgura si Pestera

0
1.948 vizualizari
views

Duminică 2 octombrie vă propun un traseu prin satele din zona Branului, cu case cocoțate pe dealuri într-un peisaj mioritic de vis. Vom merge pe șosea până la Zărnești, ca de obicei, pe varianta Cristian, Vulcan pentru că este mai puțin circulată de mașini și șoseaua e mai bună, apoi vom trece pe la Fântâna lui Botorog pe care ați mai întâlnit-o și când am fost în Prăpăstii de unde vom urca până la Măgura și de acolo la Peștera, apoi ne vom întoarce la Măgura dar pe alt drum și vom coborî în Moieciu de Jos.

De aici vom merge pe șosea până în Bran de unde vom intra pe un alt drum neasfaltat care traverseaza satul Sohodol și ne scoate în Tohanul Nou. Apoi ne vom întoarce acasă pe șosea prin Râșnov și Cristian.
Din Sohodol ar fi o variantă de off road pe un drum forestier care să ne scoată direct la Râșnov dar eu nu am fost niciodată pe el așa că dacă cineva știe zona poate mă ajută.
Ca de obicei vă recomand să aveți la voi pelerină de ploaie, casca de protecție (care e bine să o purtați pe cap și nu pe rucsac sau ghidon! ), bidon cu apă, mâncare suficientă pentru câteva ore de efort fizic, o mică trusă medicală cu pansamente, fașe, leucoplast, rivanol, o cameră de rezervă și un kit de reparații pentru pene de cauciuc.

Mai multe detalii pe  Brasovul Pedaleaza !

Cristi Stasisin

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic