Întâlnirea sașilor codleni la cea de a IV-a ediție – Ziua întâi

0
3.280 vizualizari
views

Reveniți pe plaiurile natale în număr mare, sașii codleni au participat în dimineața din 8 august, prima zi din cele trei dedicate acestei sărbători, la festivitatea de deschidere care a avut loc în curtea interioară a Cetății Fortificate. Alături de fanfara care a întreținut atmosfera și a redat acel suflu de odinioară, specific reuniunilor săsești, și-au exprimat gândurile revederii diferiți oaspeți și personalități. Tânărul Andreas Hartig, preot paroh al Bisericii Evanghelice a făcut onorurile cu o înaltă ținută, iar omologul său, preotul ortodox Cioacă Ioan l-a completat. Doi poli ce păstoresc două comunități în bună pace și deplină înțelegere. Reprezentantul sașilor codleni din Germania, Rainer Lehni, a ținut să mulțumească tuturor celor prezenți.  O frumoasă surpriză a venit din partea primarului Cătălin Muntean, care s-a adresat publicului în limba germană. De asemenea, au ținut un scurt discurs Paul Iacob, președintele Forumului Democrat German și Klaus Dieter Untch.

Puțin după orele amiezii, restaurantul Cetate Codlea a fost gazda sașilor reveniți în țară în cadrul mesei de prânz, iar la orele 15:00, în cadrul cercului de istorie desfășurat în clădirea fostului liceu forestier, a avut loc o lansare de carte a istoriei sașilor din așezarea codleană și au fost prezentate chestiuni de importanță socio-culturală în cadrul unei dezbateri la care au luat parte și reprezentanții municipalității, primarul și viceprimarul.

Este de apreciat efortul și stăruința acestor oameni deosebiți de a păstra și a duce mai departe în strânsă legătură de fraternitate, revederea cu cei de acasă, cu locurile natale și de a respira aerul de la poalele Măgurii.

intalnirea sasilor codleni ed IV (116) intalnirea sasilor codleni ed IV (187)intalnirea sasilor codleni ed IV (220)intalnirea sasilor codleni ed IV (229)

GALERIE FOTO

Program sâmbătă și duminică VEZI AICI

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic